Ciobăniţa care a primit titlul de Tezaur Uman Viu. Mărioara Babu promovează reţetele tradiţionale care se pregătesc la stână
Sărbătoarea n-ar fi sărbătoare fără horă, muzică populară şi tradiţii. Mulţi turişti au căutat răcoarea muntelui pe crestele Parângulu, la peste 2.000 de metri altitudine. Temperatura a coborât până la 20 şi ceva de grade pe Transalpina, iar atmosfera a fost perfectă pentru o petrecere.
De Diana Speretoiu la 15.08.2024, 21:40Minivacanța a început sub semnul cântecului si jocului popular pe cel mai înalt drum din România. Curioși, mulți turiști au tras pe dreapta și au urmărit un spectacol folcloric organizat în aer liber de ansamblul din Novaci. Apoi s-au prins în horă cu artiștii.
Special pentru eveniment, mulți turiști și-au pus o cămașă populară, să fie în ton cu petrecerea. Bunătăţile ciobănești le-au făcut cu ochiul oaspeților. În ceaune, s-a rumenit carnea de oaie și s-a copt mămăliga, iar pe grătare - bulzul cu brânză de burduf.
Băciţa care a primit titlul de Tezaur Uman Viu
Domnul Gheorghe este din Vălenii de Munte. E pasionat de folclor și cutreieră zonele istorice ale țării în căutare de straie populare. S-a îndrăgostit de tradițiile din Oltenia de sub munte.
"Frumos. Traditiile trebuie pastrate! Avem o zonă în Bucovina, un pic de Maramureș. Avem zona aceasta a Târgu Jiului, care ne-a prins cu totul", spune Gheorghe Tița.
Gazdă le-a fost, chiar de ziua ei, Mărioara Babu, băcița care a primit titlul de Tezaur Uman Viu pentru că promovează gastronomia populară și a readus în prim plan rețetele ciobănești de odinioară.
"Așa ne-am născut și așa vrem să continuăm. Cu obiceiurile noastre din zona de sub munte, cu mâncarea tradițională de aici de la stână", spune Mărioara Babu.
Și pe șosea a fost aglomerat. Transalpina a fost un du-te, vino continuu mai ales că temperatura în vârful muntelui a fost perfectă pentru o drumeție în aer liber - în jur de 25 de grade.