O căţeluşă salvată de pompierii români a devenit membru al echipei: se antrenează şi ajută la misiunile de căutare-salvare
Căţeluşa Kira a fost salvată de pompierii din Botoşani de pe un câmp. Ea a devenit repede membru al echipei.
De Redactia Observator la 08.02.2022, 17:42Cel mai nou membru al familiei pompierilor din Botoşani este o căţeluşă. Kira a fost salvată de pe un câmp, iar acum, se antrenează pentru intervenţiile de căutare-salvare.
Prima întâlnire cu Kira a avut loc atunci când Cezar și colegii săi se întorceau de la un incendiu. Salvatorii n-au stat mult pe gânduri şi au luat căţeluşa cu ei, la unitate.
Acum, Kira are şi ea o misiune importantă: ziua, îi binedispune pe pompieri, iar noaptea păzește curtea unităţii.