Viţica Speranţa este noua vedetă a parcului zoo din Târgu Mureş. Este primul pui din rasa Mocăniţa născut la noi în ţară
Rasa de vaci Mocăniţa are speranţa să renască şi la noi în ţară. Singurul exemplar, aflat la Târgu Mureş, a dat naştere unei viţele, care este noua vedetă a grădinii zoologice. Mama a fost relocată din Ungaria - la noi, iar îngrijitorii au ca obiectiv salvarea şi reintroducerea acestei specii.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 08:51Cea mai mare grădină zoologică din ţară are de ieri un nou membru. Speranţa, aşa cum au denumit-o îngrijitorii, este o viţică din rasa Mocăniţa. O specie care era răspândită în zonele muntoase ale ţării noastre, dar care a început să dispară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Kinga Korondi, purtător de cuvânt Zoo Târgu Mureș: Reprezintă visul nostru şi gândul nostru de a avea un nucleu de reproducere a acestei rase deja pierdută în zonele noastre.
De ce rasa a dispărut în România
Szantho Janos, director grădina zoologică: Această rasă a dispărut din familia bovinelor, din România, pentru că era considerată o rasă neproductivă şi nu a fost făcut un program în care să fie salvată.
- Cum a devenit românca Romina Gingașu soţia lui Piero, moştenitorul imperiului Ferrari. Diferenţa de vârstă nu...
- Unde își petrec timpul liber bucureștenii, în funcție de cartierul în care locuiesc
- O distracție de mii de euro. Un tânăr a rămas blocat într-o vază ornamentală încercând să își distreze...
Szantho Janos, director grădina zoologică: Credem că, cu rezultatul acesta, o să facem şi noi parte dintr-un program special să salvăm această rasă autohtonă şi s-o prezentăm vizitatorilor.
Viţica Speranţa şi mama sa vor putea fi vizitate de acum înainte la grădina zoologică din Târgu Mureş.