Un băieţel de 12 ani a cerut de ziua lui să se vaccineze împotriva Covid, după ce tatăl său a murit răpus de virus, în SUA
Un băieţel de doar 12 ani a cerut de ziua lui să se poată vaccina împotriva Covid. Şi-a dorit un cadou atât de neobişnuit după ce şi-a văzut tatăl de 45 de ani pierind în lupta cu virusul necruţător.
De Larisa Andreescu la 23.09.2021, 15:36Pentru cea de-a 12-a aniversare a sa, Gavin Robert a avut o singură cerere: să se vaccineze împotriva virusului care i-a ucis tatăl anul trecut, Covid-19. Astfel, ajuns la vârsta legală pentru a putea a putea obţine serul, duminică, dorinţa sa i-a fost în sfârşit îndeplinită.
Tatăl a luptat împotriva Covid-19 aproape o lună
Alice Roberts, mama lui Gavin, a declarat pentru NBC New York că decizia fiului ei a fost puternic influențată de moartea tatălui său de la începutul pandemiei.
„L-am tot întrebat ce vrea de ziua lui. Spunea mereu «vaccinul, ne vom vaccina»”, a povestit ea.
- Bărbat căutat de poliţie după ce ar fi lovit o asistentă în faţă, fiind supărat că i-a vaccinat soţia...
- Dezvăluirile unui tată obligat să-şi concedieze copilul din firma familiei pentru că a refuzat să se vaccineze...
- O mamă a patru copii, activistă "fără botniţă" şi anti-vaccin, a murit de Covid la 40 de ani din cauza...
Charles "Rob" Roberts, ofițer de poliție în Glen Ridge și tatăl lui Gavin, a murit de COVID-19 pe 11 mai, la trei săptămâni după ce s-a prăbuşit fără aer în propria casă, la sfârşitul lunii aprilie. A luptat împotriva bolii, dar a pierdut lupta. Avea doar 45 de ani. Alice a spus însă că soţul ei se simţea bine, nu avea alte probleme de sănătate, cât despre pandemie, a încercat să se protejeze şi luase pandemia în serios, dar la momentul infectării sale testele de Covid-19 nu erau atât de accesibile, iar vaccinul nu exista.
Gavin este unul dintre cei peste 467 de milioane de oameni cărora li s-a administrat o doză de vaccin în Statele Unite, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Aproximativ 12,7 milioane de copii cu vârsta sub 18 ani, între care aproximativ 54% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, au primit cel puțin o doză de vaccin Covid, potrivit unei analize a Academiei Americane de Pediatrie a datelor CDC din 15 septembrie, relatează Today.
Pfizer și BioNTech au anunțat luni că vaccinul împotriva COVID-19 al companiilor este sigur, arătând efecte foarte bune în ceea ce priveşte prezenţa anticorpilor la copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani. Cazurile de infecţie cu Covid-19 au crescut în SUA în ultimele luni.
Alice, profesoară de şcoală elementară, s-a vaccinat alături de fiul ei şi speră ca povestea lui să îi încurajeze şi pe alţii să le urmeze exemplul pentru a preveni astfel de tragedii: „Văzându-ne pe noi sperăm că oamenii vor înţelege că totul este real şi că se întâmplă cu adevărat. Nu suntem actori plătiţi. S-a întâmplat cu adevărat şi i se poate întâmpla oricui. Dacă putem transforma un moment foarte trist şi oribil din viaţa noastră în ceva care poate ajuta oamenii atunci vrem să facem acest lucru. Singura cale de ieşire din această pandemie este să ne vaccinăm cât mai mulţi cu putinţă”.