Bărbat căutat de poliţie după ce ar fi lovit o asistentă în faţă, fiind supărat că i-a vaccinat soţia fără consimțământul lui, în Canada
Oamenii legii din Quebec caută un bărbat pe care îl suspectează că a lovit o asistentă medicală în față pentru că i-a administrat soției sale un vaccin anti-Covid-19 fără consimțământul lui, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliției.
Bărbatul a confruntat-o pe asistentă în interiorul unei farmacii din orașul Sherbrooke, la aproximativ 155 de kilometri sud-est de Montreal, unde a fost însărcinată să administreze vaccinurile celor care doresc, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, Martin Carrier, prin telefon. ''Suspectul nostru a intrat direct în birou și a început să țipe la asistentă'', a spus Carrier. Bărbatul părea șocat de faptul că soția sa a fost vaccinată la farmacie ''fără autorizația lui'' și a lovit-o pe asistentă în față, a mai declarat acesta.
Poliția din Sherbrooke cere ajutorul publicului pentru găsirea agresorului, despre care se spune că are părul scurt și închis la culoare, ochii căprui/negri, sprâncenele groase și un tatuaj asemănător unei cruci pe mână, conform The Guardian.
Asistentele din întreaga lume s-au confruntat cu abuzuri, împreună cu suferința epuizării la locul de muncă în lupta împotriva Covid-19, spun vocile oficiale. Nu a fost clar dacă suspectul s-a opus vaccinărilor la modul general sau doar pentru faptul că soția sa a fost imunizată la respectiva farmacie, a spus Carrier. Protestele anti-vaccin din Canada au crescut în perioada premergătoare alegerilor federale din această săptămână.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰