Un tânăr a fost ucis de un fals vrăjitor, după ce a apelat la magia neagră ca să-și salveze căsnicia, în Rusia
Un bărbat a fost ucis cu un topor într-o pădure din Rusia, după ce a apelat la magia neagră ca să-și salveze căsnicia. Anton Shabanov, un inginer de 33 de ani, a mers în pădure cu un bărbat care l-a convins că este vrăjitor, ca să facă ”farmece” soției lui, după ce l-a părăsit la mai puțin de un an după nuntă.
De Ana Maria Ghiarasim la 15.11.2021, 14:34Anton Shabanov a cerut sprijinul lui Nikolay Ivanov, în vârstă de 32 de ani, pentru un ritual care presupunea îngroparea bunurilor cuplului într-o pădure de lângă Astrakhan, potrivit Comitetului de anchetă al Rusiei.
În timp ce îndeplineau ritualul, Ivanov a început să râdă de soțul disperat și i-a insultat soția. A urmat o luptă, iar Ivanov a folosit un topor cu care l-a lovit de mai multe ori în cap pe tânărul de 33 de ani. A acoperit cadavrul cu crengi și a fugit de la fața locului, scrie Daily Mail.
Ulterior, poliția l-a reținut și el a mărturisit că l-a ucis pe Anton Shabanov.
- Accident mortal din Dolj. O fată de 15 ani a murit pe loc, după ce mașina în care se afla a lovit un copac și un...
- O fetiță de 7 ani și fratele ei de 11 luni au fost strânși de gât până la moarte de mama lor. Femeia le-a...
- O profesoară de 24 de ani a fost găsită moartă într-o mașină închiriată, la 10 zile după ce a dispărut în...
Criminalul din pădure a fost condamnat la închisoare
Un tribunal l-a condamnat pe Nikolay Ivanov, din Krasnoyarsk, la 9 ani și jumătate de închisoare. De asemenea, instanța l-a obligat să plătească despăgubiri în valoare de 20.700 de lire sterline.
Un prieten al tânărului ucis a declarat pentru 360TV: „S-au despărțit. Nu erau divorțați, dar trăiau deja separat. Normal că era supărat, dar nu-mi pot imagina că ar fi apelat la ritualuri pentru a o aduce înapoi”.
Filmul crimei din timpul unui ritual de magie neagră
„Instanța a stabilit că un localnic, dorind să restabilească relațiile cu soția sa, a decis să recurgă la un ritual ocult. Pentru a efectua ceremonia, trebuia să-și îngroape lucrurile personale într-un loc pustiu din afara orașului. În timp ce sapa o groapă, Ivanov a vorbit negativ despre această ceremonie și despre soția victimei, în urma căreia a apărut o ceartă între bărbați. Conflictul a escaladat într-o luptă, în timpul căreia Ivanov a lovit mai multe lovituri cu un topor în capul și gâtul locuitorului din Astrahan, apoi a acoperit cadavrul cu ramuri și a fugit de la locul crimei”, se arată în comunicatul instanței.
Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și