"Veniți, mi-am ucis soția". Un bărbat și-a înjunghiat mortal partenera în apartamentul lor, chiar în fața unui bebeluș de 4 luni. Francezul a fost găsit în stare de șoc
Părea familia perfectă, dar o clipă de nebunie a răpit totul. Un bărbat a sunat la poliție și a anunțat că și-a ucis soția. Crima a avut loc chiar în fața unui bebeluș de patru luni.
De Monica Palade la 18.07.2023, 22:15Inițial, alerta a fost dată de un trecător, care a auzit țipetele femeii venind din apartamentul celor doi din Meulan, Franța. Când pompierii au ajuns la fața locului, tânăra de 29 de ani, înjunghiată grav în gât, se afla în stop cardiorespirator. În ciuda eforturilor ea nu a putut fi salvată și a fost declarată moartă.
În stare de șoc după ce și-a ucis soția
Faptele au avut loc în jurul orei 8.30 într-o clădire cu trei etaje de pe rue Georges-Clemenceau, situată lângă o mică agenție imobiliară și nu departe de centrul orașului precum și de podul care străbate Sena pentru a ajunge la Les Mureaux.
Potrivit Le Parisien, tragedia a avut loc în prezența unui bebeluș de 4 luni, într-un „apartament curat și îngrijit, fără semne de dificultăți cotidiene aparente”. Găsit în siguranță de serviciile de urgență, sugarul a fost preluat imediat de serviciile de Asistență Socială.
- Dubla crimă de la Bran. Criminalul care i-a ucis pe Nicu şi Alexandra va sta în spatele gratiilor 23 de ani. Le-a...
- Crimă și sinucidere surprinse în imagini. Un cunoscut blogger polonez, împuşcat în fața logodnicei sale de...
- Un copilaș de 3 ani din SUA și-a ucis accidental fratele, după ce l-a împușcat în cap. S-a jucat cu o armă...
La câteva minute după ce un trecător a sunat la numărul de urgență pentru a raporta țipete, un bărbat de 32 de ani a sunat la poliție pentru a face această declarație înfiorătoare: „Veniți, am tăiat gâtul soției mele”. Arestat în apartament fără rezistență și „în stare de șoc”, soțul a fost plasat în arestul poliției. Bărbatul urmează să fie expertizat din punct de vedere psihologic.
La fața locului, anchetatorii au ridicat două cuțite „obișnuite” despre care se crede că sunt armele crimei, pentru că par să corespundă rănilor găsite la nivelul gâtului tinerei.