Antena LIVE

Curs valutar

Delia face dezvăluiri inedite: cum petrecea Paştele în copilărie

Să fie un semn sau nu, pentru jurata ”iUmor” Delia cea mai frumoasă amintire de Paște se leagă tot de pasiunea sa pentru modă și pentru încălțăminte.

De la 08.04.2018, 11:31
Delia dezvăluie cum petrecea Paştele în copilărie Antena 1

Să fie un semn sau nu, pentru jurata ”iUmor” Delia cea mai frumoasă amintire de Paște se leagă tot de pasiunea sa pentru modă și, în special, pentru încălțăminte.

Dacă în prezent Delia preferă să sărbătorească Paștele acasă, alături de cei dragi și să se bucure de felurile de mâncare tradiționale, în copilărie, jurata ”iUmor” avea și un alt motiv de fericire. ”În ziua de Paște ieșeam afară și ciocneam ouă cu ceilalți copii, ne arătam unii altora ce tricou frumos am mai primit. Asta îmi amintesc cu plăcere, când ieșeam cu teneșii buni abia primiți”, povestește Delia.

În acest timp, comedia atinge cote alarmante cu cel de-al cincilea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat în fiecare duminică, de la ora 20.00. Şi în acest sezon, mulți dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe jurații Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea ”iUmor.

Efectele nu se vor lăsa mult aşteptate, aceaştia impresionând cu lucruri inimaginabile şi feluri unice de comedie din diferite zone ale lumii. Care vor fi cele mai interesante sketch-uri, cum vor reacţiona membrii celui mai nebun juriu din România sau ce numere ieșite din comun vor intra în lupta pentru marele premiu, telespectatorii vor vedea la iUmor în această seară, la Antena 1.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024