Antena LIVE

Curs valutar

Încep negocierile pentru formarea unui nou Guvern. Calculele făcute de partide, după ce majoritatea în Parlament s-a conturat deja

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale încep, săptămâna aceasta, negocierile pentru formarea Guvernului, în condiţiile în care, după anularea alegerilor prezidenţiale, vor merge în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, aflat încă în mandat, pentru nominalizarea şefului Executivului. Deja un prim pas a fost făcut prin conturarea unei majorităţi pro-europene în noul Legislativ, formaţiunile semnând o rezoluţie în acest sens.

De la 09.12.2024, 07:54
WhatsApp
Încep negocierile pentru formarea unui nou Guvern. Calculele făcute de partide, după ce majoritatea în Parlament s-a conturat deja Hepta

PSD se consideră îndreptăţit să dea premierul şi mizează pe continuitate în guvernare, cu Marcel Ciolacu. Social-democraţii urmează să decidă, într-o şedinţă de conducere, propunerea de premier cu care va merge la negocieri, cei mai mulţi dintre liderii partidului dorind ca poziţia să fie ocupată de Marcel Ciolacu, deja revenit în fruntea partidului după eşecul din primul tur la prezidenţiale.

Social-democraţii spun că plasarea pe primul loc la alegerile parlamentare le dă dreptul de a propune premierul în noua coaliţie. Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, afirma că opinia sa personală este că partidul care a câştigat cele mai multe mandate este cel mai îndrituit să dea premierul, dar nu sunt blocaţi în acest proiect.

PNL, încurcat de scorul mic la alegeri

O altă variantă de premier este preşedintele PNL, Ilie Bolojan, dorit de altfel atât de USR cât şi de PSD în declaraţiile făcute de Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu în campania pentru alegerile prezidenţiale. Liberalii au însă o problemă, legată de scorul mic pe care l-au înregistrat la alegerile parlamentare şi care îi încurcă în nominalizarea şefiei Executivului.

Pe acelaşi subiect

”Dacă suntem realişti, nu putem să negăm o evidenţă a ponderilor şi asta trebuie să fie un semn de realism, ca atunci când intri într-o coaliţie, să îţi dimensionezi corect forţele. Nu trebuie să fie o persoană anume premier, îţi trebuie echipe puternice în guvernare, îţi trebuie profesionişti, îţi trebuie un program clar al coaliţiei, pe luni, pe proiecte vitale, care să asigure că această coaliţei funcţionează pe încredere şi ai nevoie de o susţinere parlamentară”, spunea recent Ilie Bolojan.

Majoritatea în Parlament se conturează deja. PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat o rezoluţie privind formarea unei coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării, în care îşi asumă responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

guvern psd pnl
Întrebarea zilei
Aţi terminat cumpărăturile de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui peste șorici dacă vrei să iasă fraged. Ingredientul secret pe care...
Fanatik.ro
Publicat 21.12.2024
Cât de multe proteine ne trebuie de fapt
spotmedia.ro
Publicat 21.12.2024
Ce fac pentru creierul tău doar 30 de minute de mișcare pe zi
spotmedia.ro
Publicat 18.12.2024
Mihaela Bilic dezvăluie cum se face piftia de porc, de fapt. Greșeala pe care...
Gandul
Publicat 20.12.2024
Ucraina își înlocuiește infanteria cu tehnologie de vârf. Drone FPV și...
Adevărul
Publicat 21.12.2024
Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai...
A1
Publicat 20.12.2024
Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024. Balanțele caută adevărul. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.12.2024
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
spynews.ro
Publicat 19.12.2024
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un...
GSP
Publicat 21.12.2024
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va...
Click.ro
Publicat 21.12.2024
Cele mai bune jocuri video din 2024. Ce titluri au impresionat
Useit
Publicat 21.12.2024
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redacţia.ro
Publicat 20.12.2024
Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară pe front: „Au...
libertatea.ro
Publicat 21.12.2024
Topul celor mai apreciate cântece de Crăciun din Marea Britanie. Clasicul „All...
ZU
Publicat 21.12.2024
Fursecuri cu unt și gem. Rețetă pentru un platou cu dulciuri festive
Hello taste
Publicat 21.12.2024
Cum să petreci timp de calitate cu familia în vacanța de iarnă
Deparinti
Publicat 21.12.2024
Putin, cerere neobișnuită la Pentagon: SUA să facă mutarea în Ucraina,...
ziare.com
Publicat 21.12.2024
Bărbatul care este identic cu faimosul Mert Ramazan Demir. Fanii au rămas...
Happy
Publicat 20.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Beneficiile postului religios. Care sunt efectele fizice și mintale ale acestei...
Medicool
Publicat 21.12.2024