Antena LIVE

Curs valutar

Inspecţia Judiciară S-A SESIZAT DIN OFICIU în legătură cu înregistrările atribuite Laurei Kovesi

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară şi atribuite procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Alexandru.

De la 19.06.2017, 11:56
WhatsApp

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară şi atribuite procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al insitituţiei, Alin Alexandru.

El a precizat luni că sesizarea a fost înregistrată la Direcţia de Inspecţie judiciară pentru procurori, care urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii cu privire la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a sesizat Inspecţia Judiciară, în urma înregistrărilor cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

”Ministrul Justiţiei a fost sesizat, s-a sesizat din oficiu, cu pivire la recentele declaraţii, afirmaţii, controverse apărute în spaţiul public. Obligaţia mea este de a clarifica aceste afirmaţii şi atunci am sesizat Inspecţia Judiciară. În limitele competenţelor pe care le are, Inspecţia Judiciară va face verificările de rigoare, iar dacă va constata că anumite verificări îi depăşesc competenţele, sigur vor fi antrenate şi alte autorităţi cum ar fi, de exemplu, în vederea efectuării unei expertize tehnice. Vom vedea primele rezultate venite de la Inspecţia Judiciară”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.

Pe acelaşi subiect

Anterior, Tudorel Toader, a afirmat  că nu are pârghiile necesare pentru a verifica veridicitatea înregistrărilor în care apare procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adăugând că va apela la Inspecţia Judiciară pentru acest lucru.

"Am auzit şi eu aseară în spaţiul public această dezbatere, această controversă destul de puternică, destul de intensă cu privire la acele dialoguri pe care le-ar fi purtat doamna Kovesi. Ca ministru al Justiţiei nu am pârghiile necesare pentru a verifica eu veridicitatea înregistrărilor, veridicitatea conţinutului acelor înregistrări. Ce pot să fac eu ca ministru al Justiţiei (...) vom sesiza Inspecţia Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări", a declarat Tudorel Toader, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei.

El a adăugat că, dacă Inspecţia Judiciară nu are instrumentele, posibilitatea verificării autenticităţii înregistrărilor şi conţinutului acestora, atunci se vor găsi celelalte soluţii legale procedurale, inclusiv expertizele tehnice.

Cu privire la o eventuală chemare a procurorului-şef al DNA pentru lămuriri, Toader a precizat că ministrul Justiţiei nu face anchetă.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan, a precizat duminică seară că înregistrarea apărută în spaţiul public, în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa "să ajungă la premier", conţine fragmente între care au fost intercalate sintagme menite să distorsioneze conţinutul celor spuse.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dna laura codruţa kovesi tudorel toader
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024