Antena LIVE

Liderii coaliţiei se întâlnesc la Guvern: Certificatul verde şi bugetul pe 2022, pe lista discuţiilor

Liderii coaliţiei de guvernare se întâlnesc, luni, la ora 11.30, la Guvern, înainte de şedinţa de guvern de la ora 12.00, în care Guvernul va dezbate proiectul bugetului de stat pe 2022.

De la 20.12.2021, 10:03
Liderii coaliţiei se întâlnesc la Guvern: Certificatul verde şi bugetul pe 2022, pe lista discuţiilor Hepta/Mediafax/Alexandru_Dobre

Preşedintele PNL Florin Cîţu este nemulţumit de modul în care s-au împărţit banii în bugetul pe 2022, el precizând, într-o postare pe Instagram, că în loc de 7%, cât a promis, guvernul alocă pentru investiţii 6,71% din PIB, pentru 2022, scrie News.ro.

Certificatul verde, pe lista discuţiilor

O altă temă de discuţie între liderii coaliţiei este cea legată de proiectul de lege privind certificatul verde. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, era aşteptat să vină cu o formă finală a proiectului de lege, asumat de ministru. 

Surse guvernamentale precizau să, pentru a fi depus acest nou proiect în Parlament, iniţiatorul proiectului aflat deja în dezbatere la Camera Deputaţilor, Florin Cîţu, ar trebuie să îl retragă. 

Guvernul îşi propunea ca certificatul verde să fie adoptat cât mai repede, pentru a intra în vigoare înainte de debutul unui nou val al pandemiei de coronavirus. 

Ți-a plăcut acest articol?

buget coalitie guvern
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024