Antena LIVE

Curs valutar

Nicu Ştefănuţă a fost ales candidatul Grupului Verzilor pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European

Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă a fost ales, miercuri, candidatul Grupului Verzilor pentru funcţia de Vicepreşedinte al Parlamentului European. Ales cu 27 de voturi, Nicu Ştefănuţă a concurat pentru acest rol împreună cu europarlamentarul german Damian Boeselager (25 de voturi) şi finlandezul Ville Niinistö (9 voturi).

De la 10.07.2024, 14:48
WhatsApp
Nicu Ştefănuţă a fost ales candidatul Grupului Verzilor pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European

„Cred că mandatul actual va fi cel mai dur mandat al acestei generaţii, iar reprezentarea noastră ar trebui să fie verde, socială, progresistă. Criza socială, cum ar fi piaţa imobiliară care nu permite niciunui tânăr să deţină sau să închirieze în mod rezonabil o locuinţă este un pericol şi poate rupe societatea europeană în două: cei care au şi cei care nu au. Schimbările climatice se accelerează şi privim cu supărare cum politicile de mediu sunt puse sub semnul întrebării.

Războiul a revenit pe agenda politică europeană, iar pericolul se apropie tot mai mult, nu doar în Ucraina sau Gaza. Acestea sunt preocupările oamenilor. Mi-am asumat această luptă, lupta oamenilor pe străzile României. Nu mi-e frică să o duc mai departe în conducerea Parlamentului European”, a declarat Nicu Ştefănuţă.

Împreună cu preşedintele Parlamentului European, vicepreşedinţii şi chestorii alcătuiesc Biroul, care ia decizii în materie de organizare internă a instituţiei. În timp ce preşedintele supraveghează munca Parlamentului, pe care îl reprezintă în toate aspectele juridice, precum şi în relaţiile externe, acesta poate delega anumite atribuţii către vicepreşedinţi.

Independentul Nicu Ştefănuţă, un nou mandat în PE

Pe acelaşi subiect

Vicepreşedinţii (14 la număr) îl pot înlocui şi în prezidarea sesiunilor plenare. Preşedintele şi  vicepreşedinţii Parlamentului European au un mandat de doi ani şi jumătate. ”Parlamentul European trebuie să fie mai puternic şi mai vizibil. Intenţionez să continui lupta privind transparenţa bugetelor, etică, integritate şi punerea în aplicare a rezoluţiilor Parlamentului.

Parlamentul nostru nu este doar un organism politic, ci un simbol european puternic. Voi continua, de asemenea, munca în domeniul sustenabilităţii, dar şi în ceea ce priveşte probleme sociale, problemele tinerilor, egalitatea de gen, deoarece acestea sunt subiecte foarte importante pentru mişcarea noastră verde şi progresistă”, adaugă europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă.

”Votul pentru vicepreşedinţii Parlamentului European va avea loc săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei plenare de la Strasbourg, după alegerea Preşedintelui Parlamentului. „Fac apel la unitatea europarlamentarilor români la votul din plen de săptămâna viitoare. Este important să ne sprijinim unii pe alţii, cu înţelegerea faptului că rolurile noastre importante în Parlamentul European ajută ţara noastră”, încheie europarlamentarul român.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nicu stefanuta grupul verzilor parlament european
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Strategia SUA și a Europei ca să nu împingă India în brațele Rusiei
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024