Ciucă, după respingerea României în Schengen: Nu înţelegem poziţia inflexibilă a Austriei. S-a bazat pe cifre incorecte
Premierul Nicolae Ciucă a declarat după respingerea României de la aderarea în Spaţiul Schengen că este profund dezamăgit faţă de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI şi susţine că votul Austriei este unul nejustificat, bazat pe cifre incorecte.
De Redactia Observator la 08.12.2022, 17:33"În calitate de prim-ministru şi cetăţean român, doresc să încep prin a-mi exprima profunda dezamăgire faţă de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. (...) Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porţile spaţiului Schengen ca o recunoaştere a pregătirii noastre, dar şi a eforturilor continue de ani de zile pentru protejarea graniţelor externe europene.
Toate - cu o singură şi nejustificată excepţie: Austria. Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat intrarea României. (...) Regretăm sincer şi nu înţelegem poziţia inflexibilă arătată de Austria", a declarat Nicolae Ciucă, joi, la Palatul Victoria.
"Această decizie rămâne fundamentată pe alegaţii bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte. Nu am folosit nici măcar estimări naţionale, am folosit datele agenţiilor Uniunii Europene, care trebuie să rămână baza atunci când luăm decizii europene. Am recunoscut dificultăţile statelor membre care se află sub presiuni migratorii şi am acţionat întotdeauna solidar şi activ în a găsi soluţii în plan european.
Numai împreună putem rezolva aceste probleme. Am avut propuneri concrete pentru partenerii noştri şi am lucrat intens cu Comisia Europeană să răspundem acestor preocupări. Regretăm şi sincer nu înţelegem poziţia inflexibilă de Austria. Mai mult ca oricând, în ultimul an România a dovedit că este un veritabil actor în asigurarea securităţii europene.
- Corina Creţu: România trebuia să solicite vot separat de Bulgaria. Ce speranţă mai avem
- Eugen Tomac, după ce Austria nu a lăsat România în Schengen: Este cea mai mare umilinţă la care suntem supuşi
- Reacţia UDMR după ce Austria ne-a închis uşa Schengen: "O decizie mizerabilă! Un joc politic mizerabil!"
Nu în ultimul rând, etapele parcurse în acest proces relansat de aderare la Spaţiul Schengen au reconfirmat că cetăţenii români şi europeni pot să aibă încredere în modul în care România protejează frontierele Uniunii şi asigură cooperarea poliţienească.
Aşa cum am procedat în ultimii 15 ani, vom continua să protejăm frontierele noastre externe, care sunt şi frontierele Uniunii Europene, pentru că e vorba în egală măsură de securitatea României şi a românilor, dar şi a celor europeni. Acest lucru a fost şi mai vizibil în acest context dificil generat de războiul de la graniţele noastre. România va continua să fie constructivă şi să lucreze pentru o veritabilă soluţie europeană", a adăugat prim-ministrul.
Şeful Executivului a mai precizat că România va relua procesul de aderare la Spaţiul Schengen. "Aderarea României rămâne obiectivul naţional strategic pe care îl avem şi vom continua toate discuţiile şi negocierile pentru atingerea acestui obiectiv. Vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest efort masiv, politic şi diplomatic, indiferent de culoare politică. Vreau, de asemenea, să mulţumesc mass-media pentru contribuţia la acest efort comun. Decizia de astăzi, chiar dacă o regretăm, vă asigur că ne motivează să continuăm", a încheiat Ciucă.