Antena LIVE

Curs valutar

Video

Revolta PNL după ce opoziţia a început să analizeze pensiile primite de Nicolae Ciucă. Gorghiu a făcut referire la misiunile premierului în Irak şi Afganistan

Scandal special pentru pensii speciale. Senatorii au votat modificările la lege dar au consumat mai multa energie in circul din Parlament. Opoziţia l-a luat ca tinta pe pensionarul premier Nicolae Ciuca caruia noile prevederi ii reduc pensia cu doar 500 de lei. După o oră de galceava, proiectul de lege a fost aprobat şi va fi trimis la Camera Deputaţilor.

De la 29.03.2023, 19:45
WhatsApp
Vezi și:

Ştefan Pălărie - senator USR: Azi mi-am pus 3 cravate ca sa evidentiez ceva extrem de simplu. O să vorbim despre domnul premier Nicolae Ciucă, premierul ţării, un om blajin, neconflictual. 

Cu bannere şi pancarte în mâini, senatorii USR au încercat să anuleze modificarea pensiilor speciale. Proiectul prevede, printre altele, impozitare progresivă, intedicţia de a depăşi venitul din perioada de activitate şi interzicerea cumulului de pensii speciale.

Cu trei cravate atârnate simbolic la gât, Ştefan Pălărie l-a dat contraexemplu pe Nicolae Ciucă. După adoptarea noii legi, premierul va continua să primească salariu, pensie specială de militar şi pensie specială de parlamentar.

Ştefan Pălărie - senator USR: Domnul Nicolae Ciucă îşi poartă o primă cravată în funcţie de salarizarea dumnealui. Problema este că mai are o cravată, invizibilă, care e tot acolo, are o pensie specială. Apoi a treia cravata, ca să lamurim despre ce vorbim. Dvs aţi făcut ca pensia specială de parlamentar să nu se mai numească pensie specială ci indemnizaţie de parlamentar pentru limitare de vârstă. Această mică rebotezare nu intră în incompatiblitatea de cumul de pensii. 

Pe acelaşi subiect

Senatorul USR l-a făcut personaj negativ în continuare pe Premier şi a început să jignească

Ştefan Pălărie - senator USR: Nu are legătură nici cu Banca Mondială, nici cu specialiști, în domeniul reformei pensiilor, are legătură cu niște trepăduşi care au hotărât să croiască în jurul textelor de lege în așa fel încât astăzi, Nicolae Ciucă să piardă doar 550 de lei dintr-o pensie de 18 mii de lei. Domnii de la PNL, știți ce faceți astăzi? Vă pregătiți cu smerenie anexă din fundu curții a PSD să votați pentru premierul țării să nu se supere dacă i-ar fi tăiat mai mult de 550 de lei din pensia specială. 

Alina Gorghiu - senator PNL: Când domnul Pălărie o să fie în teatrul de operaţiuni în Afganistan şi Irak, când o să fie Şeful Statului Major, când o să aibă o carieră care să ducă armata la credibilitatea pe care o are şi nu scorul USR, atunci o să vă rog să vorbiţi despre generalul Ciucă în termenii ofensatori în care aţi vorbit. 

Coalizaţi, liberalii şi social-democraţii l-au mitraliat cu replici pe useristul care l-a atacat pe premier. 

Virgil Guran  - senator PNL: Văd că vorbesc foarte mulţi despre armată şi sunt foarte mulţi care nu au făcut armata. Poate ar trebui să organizăm o tabără militară şi să-i invităm să vadă puţin ce înseamnă să faci armata. 

Ştefan Radu Oprea - liderul senatorilor PSD: Cei care vin azi să ne spună că trebuie să tăiem pensiile speciale că pierdem bani din PNRR, sunt cei care au introdus în secret, noapte că hoții, aceste prevederi în PNRR fără nicio dezbatere publică. Ați ieșit pe ușa din spate a guvernării și azi luați ciorbă de pe foc cu mâna altuia!

Cu 79 de voturi pentru, 37 contra şi o abtinere, proiectul a trecut de Senat. Reforma pensiilor speciale este una dintre condiţiile din PNRR pentru alocarea fondurilor. Iar banca mondială a recomandat şi ea guvernului să reducă acest tip de venituri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pensii speciale revolta parlament nicolae ciuca
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024