Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pensiile speciale, adoptate cu scandal şi protest în Senat. Pălărie a venit cu trei cravate: "Domnul Ciucă este un pensionar de lux"

Senatorii au adoptat astăzi proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale însă dezbaterile au fost extrem de tensionate. Iar asta pentru că în vizor a fost luată chiar pensia premierului Nicolae Ciucă. Spiritele s-au încins în momentul în care senatorul USR Ştefan Pălărie a făcut un calcul prin care a demonstrat că supraimpozitarea pensiei lui Nicolae Ciucă, luat drept exemplu în tot acest scandal, este, de fapt, una infimă, care nu aduce nici un beneficiu bugetului. România are aproximativ 200.000 de "speciali", iar modificările aduse legii vizează peste 6.000 de magistrați și aviatori. Proiectul de lege, adoptat de Senat cu 79 de voturi "pentru" și 37 "împotrivă", urmează să fie trimis Camerei Deputaților, iar apoi președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. 

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 13:32

Senatul a votat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind pensiile speciale, cu amendamentele agreate în cadrul coaliţiei. Proiectul de lege a fost votat cu 79 de voturi pentru şi 37 împotrivă şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR astfel că de adoptarea legii depinde tranşa numărul trei de plată a fondurilor europene. Proiectul a stat mai multe luni în Senat, iar Comisia Europeană şi Banca Mondială au transmis mai multe observaţii la lege.

Comisiile din Senat au adoptat ieri proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv până la 15% peste salariul mediu brut la pensiile pe necontributivitate şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

Scandal în Senat la proiectul privind pensiile speciale

Vezi și

USR l-a acuzat pe premierul Nicolae Ciucă ca primeşte o pensie de 18.000 de lei, pe lângă salariul de premier şi că în urma impozitării introduse, va pierde doar 550 de lei la pensie. În replică, PNL l-a apărat pe premier, arătând că acesta a fost Şeful Statului Major al Armatei, relatează news.ro."Văd că vorbesc foarte mulţi despre armată şi sunt foarte mulţi care nu au făcut armata. Poate ar trebui să organizăm o tabără militară şi să-i invităm să vadă puţin ce înseamnă să faci armata", a replicat liberalul Virgil Guran. USR şi-a susţinut amendamentele respinse în comisie, în plen, însă fără succes.

Pe acelaşi subiect

Senatorul Radu Oprea (PSD) a criticat USR în cadrul dezbaterii pe proiectul de lege privind pensiile speciale. "Sunt unii specializaţi în această sală care vin azi să stoarcă o lacrimă cetăţeanului român, profitând de revolta din societate privind inegalităţile. Inegalităţile din sistemul de pensii este una dintre aceste cauze care, într-adevăr, stârnesc această revoltă în societate. Dar, din păcate, într-o perioadă a emoţiilor, argumentele logice nu mai sunt ascultate. Cei care vin să ne spună că trebuie să tăiem pensiile speciale pentru că pierdem banii din PNRR sunt cei care au introdus în secret, noaptea ca hoţii, aceste prevederi în PNRR fără nicio dezbatere publică", a afirmat social-democratul. 

Pălărie a venit cu trei cravate: Domnul Ciucă este un pensionar de lux, care primeşte 18.000 de lei, pe lângă cei 16.400 de lei

Senatorul USR Ştefan Pălărie a venit la tribună purtând la gât trei cravate. "O să vorbim despre domnul premier Nicolae Ciucă, premierul ţării, un om blajin, neconlictual, multă lume îl apreciază. Domnul Nicolae Ciucă îşi poată o primă cravată în funcţie de salarizarea dumnealui, câştigă 16.400 de lei, net, are o cravată pentru acest salariu. Problema este că mai are o cravată, invizibilă, care e tot acolo, are o pensie specială. Domnul Ciucă este un pensionar de lux, care primeşte 18.000 de lei, pe lângă cei 16.400 de lei, pentru faptul că a ieşit în condiţii speciale la pensie din armată. Nu mai spunem că a ieşit anticipat (..) În baza legilor dvs şi al amendamentelor, aş vrea să dau citire unui mic calcul, cu cât va fi impozitat. (..) Am făcut un calcul, 550 de lei, nu ştiu cât este economia de la buget nici de la fondul de pensii, nu ştiu cum veţi reuşi să obţineţi o mare performanţă, Dvs aţi făcut ca pensia specială de parlamentar să nu se mai numească pensie specială ci indemnizaţie de parlamentar pentru limitare de vârstă. Această mică rebotezare nu intră în incompatiblitatea de cumul de pensii. Va putea să aibă salariu, pensie specială de militar şi încă o pensie specială de parlamentar", a spus senstorul USR.

"Aşa au fost croite textele de lege supuse astăzi votului. Dacă un român ascultă ce vorbim, o să înţeleagă că nu are nicio legătură nici cu Banca Mondială, nici cu specialişti în domeniul reformei pensiilor, are legătură cu nişte trepăduşi care au hotărât să croiască în jurul acestor legi astfel încîâ astăzi Nicolae Ciucă să piardă doar 550 de lei dintr-o pensie de 18.000 de lei, despre asta vorbim", a precizat Ştefan Pălărie. 

În replică, preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu a spus: "Am o rugăminte pentru vorbitori, înţeleg nevoia de a a se afirma politic, şi de a jigni şi de a dezbate pe lângă lege dar o să vă rog să vă aduc aminte că vorbim despre legea pensiilor speciale şi nu despre generalul Nicolae Ciucă. Simt nevoia unei precizări de dragul de a menţine bunul simţ în politica românească. Când domnul Pălărie o să fie în teatrul de operaţiuni în Afganistan şi Irak, când o să fie Şeful Statului Major, când o să aibă o carieră care să ducă armata la credibilitatea pe care o are şi nu scorul USR, atunci o să vă rog să vorbiţi despre generalul Ciucă în termenii ofensatori în care aţi vorbit. Până atunci ar trebui fiecare dintre noi să vorbim despre lege", a spus Gorghiu.

Senatorul PNL Virgil Guran a arătat, la rândul lui, că nu este de acord când aude cum se vorbeşte despre colegii militari, colegii care au ieşit la pensie. "Această pensie medie e de aproximativ 4000 de lei în Armată. (...) Văd că vorbesc foarte mulţi despre armată şi sunt foarte mulţi care nu au făcut armata. Poate ar trebui să organizăm o tabără militară şi să-i invităm să vadă puţin ce înseamnă să faci armata. Doamna Şoşoacă, dumneavoastră veţi fi comandant acolo", a spus el.

"Pensia nu e nci nesimţită, nici specială, ci este pensie militară. (..) Cei care au pensii mai mari au fost în teatre de operaţiuni. Ştiţi ce condiţii sunt? Poate aţi văzut în filme cei care ţineţi teorii. Înseamnă că stai în cort, la 30, 40 de grade, chiar 50 uneori, să stai departe de familie câte 6 luni, un an de zile şi apoi să vezi câte două trei luni. Să ieşi de acolo din tabără şi să vezi un coleg care a murit din cauza unei explozii, să stai tot timpul cu teamă că poţi fi atacat de talibani sau de cine poţi fi atacat. Şi acolo eşti plătit în plus şi contribui în plus, şi vei avea o pensie mai mare” a mai arătat Guran în plen, adăugând că ţinând cont de râzboiu din Ucraina, ar trebui să respectăm mai mult militarii, pentru că le sunt îngrădite foarte multe drepturi.  

Senatorul PNL a mai spus despre Nicolae Ciucă că "a fost şeful Armatei Române şi a stat aproape 20 de ani în teatrele de operaţiuni". "Dacă vi se pare că cel care conduce Armata Română şi are o pensie de 3.000 de euro pe lună, dacă vi se pare că această pensie este foarte mare, uitaţi-vă ce se întâmplă în NATO, că un maior are această pensie în NATO", a arătat el. 

El a precizat că este militar de carieră dar nu are pensie specială, pentru că a ieşit mai repede în rezervă, astfel că nu îşi apără pensia. Rodica Boancă (AUR)  a afirmat că toate pensiile sunt pensii de serviciu, dacă nu sunt indemnizaţii sociale, se primesc în urma unui serrviciu pe care cetăţeanul l-a avut. "Mă aşteptam din partea dvs să aduceţi în acest moment echitate socială, pentru că vorbiţi foarte des despre soluţii, măsuri. Faptul că nu aţi eliminat nicio pensie specială, faptul că aţi menţinut şi veţi menţine în continuare o discriminare şi o segregare socială între categorii sociale, arată doar că nu vă asumaţi, că vă temeţi şi că oferiţi unor poli sociali, unor categorii şi profesii mult mai multă dominare", a spus senatoarea. 

Protest USR în Senat: Tăiaţi pensiile speciale. Pierdem banii din PNRR

Senatorii şi deputaţii USR au protestat faţă de menţinerea sistemului de pensii speciale. Parlamentarii USR au afişat două bannere şi mai multe pancarte cu mesajul: Tăiaţi pensiile speciale. Pierdem banii din PNRR.

"Am decis să apelăm la toate metodele de protest faţă de menţinerea pensiilor speciale. Zilele astea, PSD şi PNL au dat la o parte orice mască, au călcat în picioare orice regulă în comisii şi în plen doar pentru a proteja un sistem ticălos, privilegiile şi puterea de a împărţi bani", a declarat liderul de grup al senatorilor USR Radu Mihail.

"Astăzi, coaliţia trebuie să fie oprită la Senat, să treacă această lege a pensiilor speciale pentru că blochează banii din PNRR. Sunt bani pentru care România a muncit, sunt bani de care România are nevoie să dezvolte. Coaliţia îşi vede de interesele sale în Parlament, nu are alte interese decât să îşi protejeze privilegiaţii. USR susţine un sistem bazat pe contributivitate, pentru toate profesiile. Militarii, poliţiştii, magistraţii sunt categorii profesionale pe care le respectăm, aşa cum îi respectăm şi pe toţi ceilalţi 5 milioane de oameni care au pensia medie de 2000 de lei", a spus senatoarea Simona Spătaru.

"Din tranşa aceasta puteam construi 22 de creşte. Noi tăiem creşele şi tăiem viitorul copiilor şi tinerilor români pentru ca Nicolae Ciucă să aibă în continuare pensie de lux. Asta trebuie să se oprească", a completat senatorul USR Ştefan Pălărie

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Evenimente » Pensiile speciale, adoptate cu scandal şi protest în Senat. Pălărie a venit cu trei cravate: "Domnul Ciucă este un pensionar de lux"