Alertă alimentară cu salmonella, transmisă de Lidl România
Lanţul de magazine Lidl România a transmis o alertă alimentară care face referire la un produs infestat cu salmonella. Oamenii sunt sfătuiţi să nu consume produsul infestat pentru că pot suferi afecţiuni grave.
De Alin Tarnovschi la 05.07.2019, 10:59Lanţul de magazine Lidl România a transmis o alertă alimentară care face referire la un produs infestat cu salmonella.
Oamenii sunt sfătuiţi să nu consume produsul infestat pentru că pot suferi afecţiuni grave.
"Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Celelalte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare. Lidl România îşi cere scuze pentru neplăceri", se arată într-un comunicat al Lidl România.
Alerta alimentară se referă la produsul 'Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g', infestat cu salmonella.
Clienții care au cumpărat produsul sunt rugați să-l returneze magazinului.
În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza).
Cei care au achiziționat acest produs, cu termenele de valabilitate menţionate mai sus, sunt sfătuiți să dea curs apelului făcut de magazin şi să nu îl consume.