Lista de medicamente gratuite şi compensate, extinsă de la 1 decembrie. Pacienţii care pot beneficia de ajutor
Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar şi amiotrofie spinală musculară.
De Redactia Observator la 02.11.2022, 17:27"La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi, 2 noiembrie 2022, proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate", informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii transmis Agerpres.
Lista de medicamente gratuite şi compensate
Potrivit comunicatului, opt dintre medicamentele nou introduse sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice. "Această actualizare a listei, a treia în acest an, se înscrie în cadrul politicii actuale susţinute de Ministerul Sănătăţii de creştere a accesului mai rapid la medicamente inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 decembrie 2022", a precizat Ministerul Sănătăţii.
Lista medicamentelor gratuite şi compensate, publicată de Ministerul Sănătăţii pe 31 octombrie 2022, poate fi consultată în documentul de mai jos.