Noul chestionar pentru vaccinarea elevilor a fost aprobat şi va fi trimis în şcoli - DOCUMENT
Ministerul Sănătăţii a validat chestionarul de exprimare a intenţiei de vaccinare în rândul elevilor minori, aceasta urmând să fie distribuit în şcoli de vineri, de către Ministerul Educaţiei prin inspectoratele şcolare judeţene.
De Redactia Observator la 23.09.2021, 18:32Ministerul Sănătăţii a validat chestionarul de exprimare a intenţiei de vaccinare în rândul elevilor minori. Acesta nu este obligatoriu şi nu constituie obligaţie de vaccinare, ci are rolul de a îi sprijini pe cei care doresc să se vaccineze şi au acordul informat, în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli.
Chestionarul va fi diseminat de Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene.
"Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul (disponibil aici) va fi diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligaţie de vaccinare şi va fi pus la dispoziţia părinţilor în vederea completării", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.
- Copiii şi tinerii, testaţi pe banii părinţilor dacă vor să meargă la cinema sau restaurant. Federaţia...
- Nuci proaspete, pe băncile elevilor din Ciugud. Prima etapă a unui program-pilot despre alimentaţia sănătoasă....
- Joaca de-a şcoala: azi în online, mâine în bănci. Părinţii şi elevii, bulversaţi de regulile COVID şi...
Chestionarele pot fi transmise şi în format electronic
Potrivit sursei citate, persoana desemnată pentru protecţia sanitară la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinţi/tutori legali.
"În cazul exprimării intenţiei de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezenţa părintelui/tutorelui legal al copilului! Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze şi beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi Direcţiile de Sănătate Publică", menţionează sursa citată.
"Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul va fi diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligaţie de vaccinare şi va fi pus la dispoziţia părinţilor în vederea completării", a arătat, joi, Ministerul Educaţiei.
Potrivit Ministerului Educaţiei, chestionarele nu necesită asumare prin semnătură şi pot fi transmise şi în format electronic.
Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă juridică, formularul de exprimare a intenţiei de imunizare, declara, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
El preciza că Ministerul Sănătăţii este singurul autorizat în prelucrarea datelor medicale cu caracter personal.
"Formularul care va fi elaborat de către cei în drept - Ministerul Sănătăţii - va avea o primă întrebare: este sau nu este vaccinat. Dacă este vaccinat, nu mai trebuie răspuns la cea de a doua întrebare, care va avea trei variante de răspuns: Da; Nu; Indecis", preciza Cîmpeanu.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și