TRAGEDIE fără margini în Buzău! O mamă şi fiul ei AU MURIT, din cauza unui tânăr care a urcat BĂUT LA VOLAN
O mamă şi fiul ei au murit, iar cinci persoane au fost rănite într-un accident grav pe DN 1 B, în Buzău. Tragedia a fost provocată de un tânăr de 28 de ani, care s-a urcat băut la volan. Inexplicabil a intrat pe contrasens şi a lovit două maşini care mergeau regulamentar. În ambele autoturisme era o familie care se întorcea de la o nuntă.
De Redactia Observator la 21.08.2017, 15:27O mamă şi fiul ei au murit, iar cinci persoane au fost rănite într-un accident grav pe DN 1 B, în Buzău. Tragedia a fost provocată de un tânăr de 28 de ani, care s-a urcat băut la volan. Inexplicabil a intrat pe contrasens şi a lovit două maşini care mergeau regulamentar. În ambele autoturisme era o familie care se întorcea de la o nuntă.
Era într-una dintre maşinile lovite. Este rănit uşor, dar are sufletul sfâşiat de durere.
"Feciorul meu decedat, soţia decedată şi ea. Fecioră-miu încarcerat, soţia a aruncat-o prin geam, prin uşă afară, pe mine...s-a deschis uşa şi am căzut jos", relatează îndurerat cel care şi-a pierdut soţia şi fiul într-o fracţiune de secundă.
O parte din familie a pierit sub ochii lui. Din cealaltă maşină, fiica ginerele şi nepotul, au scăpat cu răni mai uşoare.
Cinci ambulanţe au ajuns la locul accidentului. Au preluat victimele şi le-au dus la spitalul din Buzău.
"La noi au ajuns patru pacienţi, doi în strae mai gravă, doi cu leziuni superficiale", a declarat Dragoș Porumb, medic Spitalul de Urgență Buzău
Oamenii fuseseră la o nuntă şi se îndreptau spre casă, la Adjud, când bărbatul băut i-a spulberat pe şosea.
"Un autoturism a pătruns pe sensul opus intrând în coliziune cu alte două. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane şi rănirea altor cinci", a declarat Comisar Cosmin Ichim, de la Poliţia Rutieră Buzău
Şoferul vinovat a fost testat de poliţişti şi a rezultat o alcoolemie de 0,77 miligrame alcool pur în aerul expirat. În faţa medicilor, însă, acesta a avut o altă explicaţie pentru nenorocirea pe care a produs-o.
"Ar fi avut o altercaţie în urmă cu o oră două şi s-ar fi folosit spray paralizant, s-a urcat la volan, aşa susţine dumnealui, i-ar fi împiedicat vederea...", spune Dragoș Porumb.
Tânărul de 28 de ani este cercetat acum pentru ucidere din culpă și pentru conducere sub influența alcoolului. În urma anchetei, poliţia va stabili care a fost cauza accidentului.