AVERTIZARE METEO: Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic
Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic, în aproape toată ţara, începând de sâmbătă după-amiază în toată ţara, la munte, în jumătatea de nord a Moldovei
De Redactia Observator la 10.10.2015, 14:02Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic, în aproape toată ţara, începând de sâmbătă după-amiază în toată ţara, la munte, în jumătatea de nord a Moldovei şi în estul şi sud-estul Transilvaniei fiind anunţate lapoviţă şi ninsoare.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Braşov şi Sibiu.
În acest interval, ploile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătatea sudică a ţării. În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40-50 de litri pe metru pătrat. Vântul se va intensifica în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50-55 de kilometri pe oră, iar în sudul Bantului şi pe creste va depăşi temporar 70 de kilometri pe oră.
La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Începând de duminică dimineaţă, codul galben va cuprinde aproape întreaga ţară, cu excepţia judeţelor Satu Mare, Bihor, Sălaj şi Cluj, fiind anunţate precipitaţii până luni, la ora 18.00. Cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte.
În zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60-70 de kilometri pe oră, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte.
Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.