Antena LIVE

Curs valutar

Au fost prinși scandalagii care au atacat cu răngi şi bâte trei tineri, într-un bar din Vâlcea! Cei cinci atacatori au distrus totul în calea lor (Video)

Au fost prinși cei cinci scandalagii care au atacat cu răngi şi bâte trei tineri, într-un bar din comuna Alunu, județul Vâlcea, în noaptea de 8 spre 9 iulie.

De la 10.07.2018, 23:04

Au fost prinși cei cinci scandalagii care au atacat cu răngi şi bâte trei tineri, într-un bar din comuna Alunu, județul Vâlcea, în noaptea de 8 spre 9 iulie.

Cei cinci au fost reţinuți marţi de poliţişti într-un dosar în care se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"Astăzi, 10 iulie, în baza probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci persoane care au provocat un scandal într-un bar din localitatea Alunu în noaptea de 8/9 iulie. Acestea au fost încarcerate în cadrul CRAP Vâlcea, urmând ca mâine să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu pentru luarea unei măsuri preventive", a precizat reprezentanta IPJ Vâlcea.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 8/9 iulie, după ce mai mulţi tineri s-au luat la bătaie, provocând pagube însemnate în localul respectiv.

Pe acelaşi subiect

Din imaginile suprinse de camerele de supraveghere, se vede cum scandalul începe pe terasa barului, fiind provocat de mai multe persoane de etnie romă.

Lucrurile degenerează şi, la un moment dat, deşi par că au plecat, scandalagii revin înarmaţi cu răngi şi bâte, forțează intrarea în bar şi lovesc trei tineri care, potrivit presei locale, sunt prieteni cu angajatele localului.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

La un moment dat, cei trei băieţi şi angajatele se închid într-o încăpere, moment iî care romii distrug camerele de supraveghere din bar şi de pe terasă şi lovesc cu bâtele tot ce prind în cale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

scandal
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024