Calea Victoriei nu va fi pietonală în weekendul 25-26 iunie. "Străzi deschise" se mută pe Şoseaua Kiseleff şi în Drumul Taberei
În weekendul 25-26 iunie, „Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană” redeschide pentru pietoni Şoseaua Kiseleff şi Drumul Taberei şi prezintă o nouă serie de spectacole şi activităţi în aer liber pregătite de centre culturale, teatre, şcoli, universităţi şi artişti independenţi din Bucureşti. Calea Victoriei va rămâne deschisă circulaţiei autovehiculelor.
De Redactia Observator la 24.06.2022, 13:57Desfăşurat pe parcursul mai multor weekenduri din perioada aprilie-octombrie 2022, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” îşi propune recuperarea spaţiului public pentru locuitorii oraşului prin crearea unor trasee pietonale temporare în mai multe zone din oraş, atât în zonele centrale cât şi în cartiere.
Zone pietonale / Străzi deschise 25-26 iunie 2022, între orele 11:00 şi 22:00
Pe parcursul celui de-al şaptelea weekend „Străzi deschise”, vor fi instaurate două trasee pietonale:
• Şoseaua Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu şi str. Monetăriei, între orele 09:00-21:00;
• Drumul Taberei, între străzile Valea Ialomiţei şi Valea Argeşului, între orele 11:00- 22:00.
În weekendul 25-26 iunie, Calea Victoriei nu devine pietonală, dar pe traseu vor exista activităţi artistice găzduite în curţile instituţiilor culturale cu sediul în zona Căii Victoriei şi Bd. Mircea Vodă.
Evenimentele din weekendul „Străzi deschise” 25-26 iunie
După ce activităţile recreative din weekendul trecut au strâns mii de participanţi entuziasmaţi atât în zona centrală, cât şi pe traseul pietonal din Drumul Taberei, „Străzi deschise” se reîntoarce pe Şoseaua Kiseleff cu spaţii de joacă şi mişcare pentru toate vârstele, iar în sectorul 6 cu o nouă serie de activări stradale: spectacole de teatru şi concerte în aer liber, activităţi sportive, ateliere şi spectacole pentru copii şi adolescenţi, paradă de căţei, spectacole de magie, o expoziţie de maşini de epocă şi o expoziţie de obiecte compuse din piese auto uzate.
În completarea programului artistic din sectorul 6 la „Străzi deschise”, pietonii se pot delecta cu produsele Food Truck Festival în cele două zile de weekend.
Deşi Calea Victoriei nu devine pietonală în weekendul 25-26 iunie, mai multe instituţii de cultură au pregătit pentru „Străzi deschise” o serie de evenimente artistice. Astfel, Muzeul Naţional al Literaturii Române se alătură pentru prima dată proiectului cu ateliere pentru copii susţinute în grădina muzeului. Proaspeţii absolvenţi de liceu au ocazia de a consulta oferta educaţională a universităţilor din Bucureşti în fiecare zi de weekend, la standul organizat de PROEDUS în faţa Muzeului Naţional de Artă al României, iar Casa Filipescu Cesianu (Muzeul Municipiului Bucureşti) şi Casa Eliad (ARCUB) - situată de Bd. Mircea Vodă, nr. 5, îşi deschid porţile publicului de la „Străzi deschise” cu expoziţii de pictură.