Scene şocante la Iaşi! O mamă de 23 de ani, internată în spital cu bebeluşul său, a fost înjunghiată de concubin chiar în salon
Tânăra a scăpat cu viaţă dar, după atac, individul a dispărut fără urmă. A fost prins aseară de poliţişti, în gara din Deva.
De Redactia Observator la 22.11.2017, 09:10O mamă de 23 de ani, internată în spital cu bebeluşul său, a fost înjunghiată de concubin chiar în salon. Tânăra a scăpat cu viaţă dar, după atac, individul a dispărut fără urmă. A fost prins aseară de poliţişti, în gara din Deva. Voia să fugă din ţară. La audieri şi-a recunoscut fapta. Le-a mărturisit poliţiştilor că îi pare rău pentru tot.
Flancat de poliţişti, bărbatul este dus într-o celulă a arestului de la Iaşi. Oamenii legii i-au dat de urmă aseară, în gara din Deva, la aproape 500 de kilometri distanţă de casă. Individul povesteşte cu nonşalanţă cum şi-a pregătit atacul.
A mers glonţ în salonul Spitalului de Boli Infecţioase, acolo unde iubita sa era internată cu copilul. Şi fără să stea pe gânduri, a lovit-o cu cuţitul şi s-a făcut nevăzut.
Mihnea Hurmuzache, Purtător de cuvânt al Spitalului de boli infecţionase din Iaşi: "Cu un obiect înţepător probabil că un cuţit, a aplicat câteva lovituri relativ superficiale în zona gâtului şi a membrului superior unei paciente, care era internată ca şi însoţitoare cu un copil de şapte luni."
Rănită, femeia a fost dusă la un alt spital şi operată de urgenţă.
Diana Cimpoeşu, şeful UPU Iaşi: "În unitatea primiri urgenţe s-au diagnosticat mai multe plăgi tăiate. Era stabilă, conştientă, dar în stare de şoc emoţional."
O ceartă anterioară l-ar fi împins pe individ să-şi atace iubita. Acum, agresorul este cercetat pentru mai multe infracţiuni.
Anca Vajaiac, Purtătr de cuvânt al IPJ Iaşi: "Poliţiştii au demarat cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase."
Conducerea spitalului a demarat o anchetă care îi vizează pe cei doi paznici care erau de serviciu, luni dimineaţă, atunci când a avut loc atacul.