Ce drepturi ai dacă ai trăit în concubinaj. Ce se schimbă dupa 5 ani. Partajul şi dreptul la moştenire conform Codului Civil

Sfârșitul unei relații mai lungi de concubinaj aduce de mai multe ori aceleași întrebări ca în cazul unui divorț: cum împărțim bunurile, cum ne recuperăm cheltuielile, ce putem moșteni?

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

O relație de concubinaj se termină ca orice simplu parteneriat între doi oameni: fiecare pleacă mai departe cu ce are la momentul respectiv și aproape nimic nu se mai dă înapoi. Dacă o relație de căsătorie aduce beneficii financiare unuia dintre soți, în anumite cazuri, tocmai pentru că legea spune asta, între concubini lucrurile merg mai degrabă pe principiul darului care nu se mai returnează. Cât despre moștenire, beneficiile nu se pot lăsa decât în scris, cu anumite restricții.

Există o lege a concubinajului în România? Ce spune Codul Civil

Legiuitorul nu i-a oferit o șansă la reglementare, nici în Codul civil, nici în vreun alt act normativ. Astfel că, potrivit avocatnet.ro, concubinajul NU este reglementat în prezent în România, cu toate că el este amintit în anumite locuri, așa cum vom vedea în cele ce urmează, și îi sunt acordate, măcar indirect, câteva beneficii juridice.

România este, în prezent, unul dintre puținele state membre ale Uniunii Europene care nu aprobă parteneriatele sau uniunile civile de niciun fel (nici între persoane de sex diferit, nici între persoane de același sex): "Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România" (art. 277*).

Cât despre cele înființate și care au produs chiar efecte juridice în alte state, putem spune că poziția statului român este aceeași: nu sunt recunoscute din punct de vedere juridic și nu produc efecte juridice pe teritoriul României. Dacă și în ce măsură alte state membre ale Uniunii au ales să le recunoască efecte juridice este o chestiune lăsată la latitudinea statului în cauză. Acestuia nu-i revine, nici din dreptul Uniunii Europene, nici din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nicio obligație de a asigura un cadru legislativ pentru parteneriatele și uniunile civile.

Ai dreptul la moştenire dupa decesul concubinului?

Posibilitatea de a moșteni pe cineva îmbracă doar două forme: fie te numeri printre acele persoane cărora legea le recunoaște un drept la moștenire – ceea ce numim moștenire legală – fie beneficiezi de acest drept pentru că defunctul s-a gândit în mod deosebit la tine, prin testamentul său – moștenire testamentară. Singurul mod în care un concubin poate spera să-l moștenească pe celălalt este dacă acesta din urmă i-a lăsat ceva prin testament.

În cadrul moștenirii legale, legea ne spune că dreptul la moștenire îl au rudele defunctului (descendenții, ascendenții privilegiați și ordinari, colateralii privilegiați și ordinari ) și soțul supraviețuitor (art. 963 și 964). Dar nici în privința testamentului, legea nu-i permite celui care lasă-l să procedeze după cum dorește cu bunurile sale. În acest sens, legea civilă a instituit ceea ce se cheamă rezerva succesorală și s-a asigurat astfel că anumite persoane dintre moștenitorii legali la care ne-am referit mai devreme vor primi totuși ceva din averea defunctului (mai exact jumătate din cât i se cuvine fiecăruia în mod normal), în pofida oricăror dorințe contrare ale testatorului. Moștenitorii care au dreptul la această rezervă sunt, potrivit art. 1087 din Codul civil, soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (adică părinții).

Concret, dacă concubinul care a decedat lăsase mare parte din averea sa celuilalt concubin și “uitase” de copiii și soția sa, ori chiar de părinții săi, dacă e cazul, legea îl sancționează, într-un fel. Astfel că, până la urmă, concubinul supraviețuitor va rămâne doar cu acea parte a moștenirii care nu afectează rezerva succesorală a celor în drept să beneficieze de ea. Singurul care are un drept de moștenire legală, bine delimitat de lege, este copilul dintr-o relație de concubinaj, întrucât acesta îl va moșteni pe tatăl său indiferent de faptul că tatăl său avea o soție și alți copii, dintr-o căsătorie. Cota copilului din afara căsătoriei este egală cu a celorlalți copii, întrucât legea nu face diferențe între aceștia.

Cum se face partajul după concubinaj

Pentru a tranșa subiectul partajului în relația de concubinaj, o să apelăm, din rațiuni de ușoară asemănare, tot la comparația cu căsătoria. În cazul soților – ca regulă generală, întrucât majoritatea se află sub regimul comunității de bunuri – bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale acestora. În ceea ce-i privește pe concubini însă, tot ceea ce ei dobândesc în timpul relației de concubinaj aparține în mod exclusiv celui care a dobândit, de principiu.

Singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune (în sensul că există un drept de proprietate comună al celor doi) este atunci când ambii concubini au participat la dobândirea unui anumit bun, într-o mică/mare măsură. Dacă cei doi cumpără, spre exemplu, un apartament împreună, fiecare va fi proprietar asupra acelui apartament proporțional cu contribuția acestuia la prețul de cumpărare. Astfel că, pentru a pune capăt proprietății comune, concubinii pot solicita partajul, care poate fi efectuat oricând (art. 669) și în urma căruia fiecare devine proprietar exclusiv pe ceva (o parte din bunul respectiv, dacă este ușor partajabil, sau o sumă de bani ca echivalent).

Proprietatea comună se referă la toate acele situații în care un bun aparține mai multor persoane, indiferent de modul de dobândire (putem vorbi de o moștenire, de o donație, de o vânzare sau de un schimb etc.). Proprietatea comună poate să fie întâlnită sub două forme: coproprietatea/proprietatea pe cote-părți și devălmășia. În cazul coproprietății obișnuite, fiecare proprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din bun, de care poate dispune în mod liber (cotele sunt inițial prezumate a fi egale, până la proba contrară), pe când proprietatea comună în devălmășie presupune că bunul este deținut de mai multe persoane, fără ca vreuna dintre ele să știe care este cota sa determinată din bun.

Devălmășia caracterizează, în general, regimul de proprietate al soților (dar mai poate să apară și în alte situații) și nu este aplicabilă în cazul concubinilor. Cu alte cuvinte, atunci când concubinii dobândesc împreună un bun (chiar și printr-o donație), cotele lor din bunul respectiv sunt delimitate și efective. Partajul este necesar pentru a face trecerea de la acele "cote ideale" ale proprietarilor bunului respectiv la "cotele efective" din bun ori, dacă bunul nu permite o împărțire fizică ușoară și care să nu-i afecteze însăși substanța, unul dintre ei va primi un echivalent al bunului respectiv (în bani). Cu alte cuvinte, fiecare va deține, în mod exclusiv, ceva din bunul inițial.

Nu este exclus, așa cum ne demonstrează practica, faptul ca doi concubini să contracteze împreună un credit ipotecar, situație în care drepturile și obligațiile fiecăruia sunt destul de clare în raportul cu banca. Dar în situația în care creditul ipotecar este făcut doar de unul dintre concubini și, din când în când, celălalt contribuie cu plata ratei la bancă, se întâmplă oare ca acesta din urmă să înceapă să devină un mic proprietar al bunului? Răspunsul este foarte simplu: nu, întrucât modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate sunt foarte clar enumerate în art. 557 al Codului civil, iar aceasta nu este nici pe departe una dintre ele.

În general, orice astfel de “contribuții” ale unuia dintre concubini la bunurile celuilalt (plata unor rate la bancă, zugrăvirea apartamentului, schimbarea sistemului de încălzire a unui imobil, a ferestrelor, reviziile la mașină etc.) ar putea fi recuperate de cel care a făcut investițiile respective dacă și numai dacă nu au fost făcute cu titlu de donație (intenția de a dona este prezumată, până la proba contrară). Dacă nu este acesta cazul, atunci concubinul are la dispoziție un drept de creanță pentru recuperarea acelor cheltuieli, dar care prezintă un mic dezavantaj: se prescrie în termen de trei ani de la efectuarea fiecăreia dintre acestea.

În plus, de cele mai multe ori, mai ales în cadrul relațiilor de concubinaj de lungă durată, recuperarea unor astfel de cheltuieli este aproape imposibilă. Cei mai mulți practicieni de drept ar spune aici că dificultatea în cazurile de genul acesta o reprezintă, de fapt, cum ajungi să probezi în instanță că ai făcut acele cheltuieli. Ar însemna ca cel care le-a făcut să păstreze o mică contabilitate a lor, să nu arunce bonurile fiscale sau alte facturi ș.a.m.d., ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată.

Din păcate pentru cel care a făcut cheltuielile, acesta trebuie să-și asume că orice cadou făcut în considerarea acelei relații este un lucru pierdut: bijuterii, mobilier, obiecte de artă, inclusiv mașini. Ultima speranță a concubinului cheltuitor este să le primească înapoi din bunăvoința celuilalt.

Drepturile copiilor născuţi în timpul concubinajului

Un aspect deosebit de important pe care trebuie să-l precizăm este faptul că "copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi" (art. 260). În completarea acestui principiu, Codul civil mai menționează și că "copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie" (art. 448).

“Copiii din flori”, așa cum îi numim în termeni populari de cele mai multe ori, au posibilitatea să vină la dezbaterea moștenirii pretinsului tată și – pe calea acțiunii în stabilirea paternității – să își câștige drepturile de moștenitor, micșorând astfel proporțional cotele succesorale care le reveneau „copiilor din căsnicie” ai celui decedat. Într-un final, toți copiii au dreptul la aceeași parte din moștenirea tatălui.

Ceea ce trebuie reținut aici este că un copil din afara căsătoriei nu beneficiază, potrivit legii, de mai puține drepturi decât fratele sau sora acestuia născuți într-o căsătorie, iar modalitatea în care părintele acestor copii își exercită obligațiile față de aceștia trebuie să fie identică.

Dar nu înainte de a încheia acest subiect, trebuie să mai menționăm o prevedere legală foarte importantă, legată de chestiunea adopției: potrivit Codului civil, concubinii nu pot adopta, întrucât "două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție" (art. 462). Motivul din spatele reglementării este relativ simplu de înțeles: legiuitorul s-a preocupat să stabilească la nivel de principiu interesul superior al copilului (art. 263), iar concubinajul nu poate să reprezinte pentru un copil altceva decât un mediu relativ instabil, unde planează mai mereu incertitudinea, mai ales dacă vorbim de un copil adoptat. La acesta s-ar mai adăuga, la nivel ideologic, și concepția profund tradițională potrivit căreia familia este celula de bază a societății românești.