Copiii noștri nu trăiesc, supraviețuiesc
Copiii din România nu sunt doar copii - sunt, de fapt, supravieţuitori.
De Redactia Observator la 22.06.2014, 21:01Copiii din România nu sunt doar copii - sunt, de fapt, supravieţuitori. Un studiu recent arată că unul din doi copii de la noi nu are parte nici măcar de minimul necesar când vine vorba de educaţie, sănătate sau nutriţie.
Fabi este un copil-adult. N-ar spune niciodată ce-l doare, ce nu-i place, ce-i lipseşte. Deşi îi lipsesc multe. Fabi are 12 ani şi locuieşte cu mama şi bunicii în Frumuşani, la 10 kilometri de Bucureşti. Dar viaţa nu e pe măsura numelui de Frumuşani.
Fabi este un copil trist, emotiv şi foarte modest. Dacă ar veni Zâna bună la el, ar avea două dorinţe: “Să o facă şi pe mami şi pe bunica fericite. Eu aş vrea să călătoresc!”
Copilul nu îşi doreşte să câştige la loto sau să se mute înapoi în Bucureşti, acolo unde s-a născut. Cu toate că bunicul este singurul care aduce bani în casă: pensia de 600 de lei. Şi lui Fabi are să-i dea o datorie. L-a împrumutat pe bunic din alocaţia lui. Este un copil supravieţuitor.
Fabi este doar unul din milioanele de copii supravieţuitori din România. Foarte mulţi nu au parte nici de educaţie, nici de dreptul la sănătate. Trăiesc de pe o zi pe alta. Acestea sunt concluziile unui raport al World Vision România.
Jumătate dintre copiii din România nu primesc mâncare sănătoasă. Iar cel puţin unul din 10 copii merge la culcare flămând. Un sfert dintre părinţi au renunţat să mai cumpere medicamente şi să meargă la doctor cu copiii. Iar efectele sunt dramatice: jumătate dintre copiii mai mici de 5 ani au avut boli respiratorii în ultimul an.
Este nevoie ca aceşti copii să fie monitorizaţi în mod constant de către un asistent social. Să li se ofere sprijin, în caz de nevoie. O altă soluţie este ca medicii de familie să fie instruiţi şi motivaţi să treacă periodic pe la copii. Iar părinţii să fie educaţi. Dar până când autorităţile vor lua măsuri, copiii vor supravieţui doar cu iubirea familiei.