Cristina Bucureştean, prima româncă care va merge într-o cursă artică exclusivistă
O româncă poartă tricolorul în suflet dar şi peste tot pe unde merge. Cristina Bucureştean a cutreierat toţi munţii României iar pe cele mai înalte culmi din Retezat s-a fotografiat cu steagul naţional
De Redactia Observator la 30.11.2015, 08:59O româncă poartă tricolorul în suflet dar şi peste tot pe unde merge. Cristina Bucureştean a cutreierat toţi munţii României iar pe cele mai înalte culmi din Retezat s-a fotografiat cu steagul naţional. Acum are însă în faţă cea mai mare provocare. Are şansa să ducă tricolorul în tundra arctică.
De profesie economistă, Cristina de 39 de ani din Hunedoara e fascinată de natură. Aşa că în timpul liber e întotdeauna pe munte. Fie în Parcul Naţional Retezat, fie în Munţii Bucegi, oriunde în ţară sau în afară, unde pesajele de munte îţi taie răsuflarea.
Cristina are acum şansa să poarte tricolorul într-o cursă arctică exclusivistă. Aceasta presupune un traseu de aproximativ 300 de km prin sălbăticie, din Norvegia până în Suedia, traseu care poate fi parcurs cu sănii trase de câini. Pentru a avea asigurat un loc, românca are nevoie de voturi.
În acest moment, Cristina este cea mai votată participantă din întreaga competiţie la secţiunea "Alte ţări", poziţie pe care trebuie să se menţină până pe 10 decembrie, când se încheie sesiunea de voturi.
Românca are şi un talisman norocos: o vulpe care a salvat-o pe Cristina dintr-o situaţie extrem de periculoasă, pe munte. Competiţia va avea loc în aprilie, anul viitor. Cine doreşte să o voteze pe Cristina o poate face accesând pagina ei de Facebook.