Cruzime plătită ieftin, în cazul cailor înfometați de la Techirghiol. Cine este proprietarul
Apar noi detalii în cazul cailor înfometaţi şi abandonaţi pe malul Lacului Techirghiol. Proprietarul ar fi un procuror Diicot, spun oamenii din zonă. Pentru faptele sale care au revoltat o ţară întreagă, a primit o amendă de trei mii de lei.
De Andreea Filip la 25.01.2021, 20:53În zona Lacului Techirghiol, multă lume ştie povestea cailor chinuiţi şi înfometaţi până la moarte. I-au tot văzut pe câmp în ultimii ani. În timp ce unii spun că proprietarul animalelor ar fi chiar un procuror de la crimă organizată, alţii se feresc să vorbască.
Poliţiştii ştiu însă sigur cine e. I-au dat însă o amendă simbolică, de 3.000 de lei.
Cristina Gavriloaie, purtător de cuvânt IPJ Constanţa: ”Proprietarul cabalinelor a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura acestora un adăpost corespunzător şi de asistenţă medicală”.
35 de cai au fost salvați și duși la o fermă, în Peștera
Proprietarul ar avea o fermă de vaci şi oi în zonă. Ar fi avut 100 de cai, dar mulţi au murit de foame, spun localnicii.
Ieri, au fost salvaţi 35. Animalale rămase în viaţă erau atât de slăbite că abia se mai ţineau pe picioare.
Caii au fost duşi la o fermă a statului din localitatea Peştera şi li se vor căuta noi proprietari. Tot în constanţa voluntarii au salvat ieri un cal alb care zăcea pe marginea drumului. Au bătut 300 de kilometri pentru asta.
Daniela Popovici Asociația Măriuța, Dolj: ”M-a sunat un om şi mi-a spus: Doamnă, eu merg în vizită nu ştiu unde, şi aici pe şosea e căzut un căluţ. Te rog frumos trimite-mi nişte fotografii. Şi am făcut postarea în ideea că cineva din împrejurimi merge să-l ia. Dacă au trecut două ore ştiam că fiecare minut care trece e în defavoarea căluţului, am plecat să-l luăm”
Calul a ajuns la un adăpost în Dolj, unde va primi tratament şi va fi îngrijit. Autorităţile îl caută încă pe proprietar.