Doi copii de 9 şi 11 ani au trăit aproape jumătate de an singuri, într-o casă putredă
Mama i-a abandonat demult, iar tatăl e închis. Au trăit din mila rudelor. Care i-au bătut şi i-au înfometat. Asistentei sociale de la primărie nu i-a păsat. Nici celor de la Protecţia Copilului Călăraşi
De Redactia Observator la 13.03.2015, 19:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Mama i-a abandonat demult, iar tatăl e închis. Au trăit din mila rudelor. Care i-au bătut şi i-au înfometat. Asistentei sociale de la primărie nu i-a păsat. Nici celor de la Protecţia Copilului Călăraşi
Ce n-au putut rezolva în trei luni de corespondeţă între instituţii au rezolvat în câteva ore, în faţa camerelor. Brutal! Au smuls, la propriu, copiii de lângă o mătuşă care avea grijă de ei în ultimul timp. Asistenţilor sociali le-a păsat mai mult de imaginea lor, decât de soarta copiilor.
Le-au ignorat dreptul la viaţă! Au uitat doi copii în mizerie. Nu le-a păsat că au rămas singuri pe lume, că trăiesc într-o casă putredă, plini de păduchi, mâncând o bucată de pâine la câteva zile. Şi asta din mila oamenilor din sat.
Chipul mamei l-au uitat demult. I-a părăsit de prea mult timp. Tatăl şi-l pot vedea doar printre gratiile închisorii. Timp de cinci ani au fost sub mâna grea a bunicului. Care, atunci când nu îi bătea, le mai punea câte ceva pe masă. Anul trecut, în vară, bunicul a murit, iar copiii au rămas fără reprezentant legal.
Singurii oameni care îi puteau ajuta cu adevărat i-au ignorat. Asistenta socială din comună s-a mulţumit cu declaraţiile verbale ale unor necunoscuţi că vor avea grijă de copii.
Ce n-au putut face în trei luni, reprezentanţii Protecţiei Copilului Călăraşi au rezolvat în câteva ore. După intervenţia echipei Observator.
În România, asistenţii sociali sunt puţini şi prost plătiţi. Dar asta nu este o scuză.