HAOS în căminele de bătrâni! Cât trebuie să plătească oamenii pentru a primi asistenţă
O ordonanţă de urgenţă dată în vara anului trecut, menită să rezolve problemele financiare ale acestor instituţii, a revoltat rudele pacienţilor. Oamenii s-au trezit că trebuie să plătească aproape triplu, fără nicio explicaţie, iar alţii sunt ameninţaţi cu instanţa în caz de neplată. Ministerul Muncii spune că era singura soluţie pentru ca centrele să nu acumuleze datorii.
De Redactia Observator la 16.03.2017, 14:33O ordonanţă de urgenţă dată în vara anului trecut, menită să rezolve problemele financiare ale acestor instituţii, a revoltat rudele pacienţilor. Oamenii s-au trezit că trebuie să plătească aproape triplu, fără nicio explicaţie, iar alţii sunt ameninţaţi cu instanţa în caz de neplată. Ministerul Muncii spune că era singura soluţie pentru ca centrele să nu acumuleze datorii.
La începutul lunii ianuarie mai multe rude ale beneficiarilor din Bucureşti au fost anunţate că plata s-a triplat. Practic, de la 700-800 de lei, la aproape 2000.
De la centrul în care este cazată mama tinerei ni se spune că într-adevăr în anumite cămine contribuţia s-a triplat.
Centrul din Fierbinţi, la care facem referire, este în subordinea Consiliului Judeţean, astfel că este şi întreţinut de această instituţie. Prin urmare contribuţia rămâne sub 1000 de lei. În celelalte centre rudele sunt nevoite să scoată mai mulţi bani din buzunar, în funcţie de venitul fiecăruia. Ministerul Muncii transmite că înainte de această ordonanţă care măreşte contribuţia, centrele de stat erau într-un impas financiar.
Se pare că nici această soluţie nu era cea mai bună, mai ales din cauza sesizărilor depuse de reprezentanţii centrelor, prin care anunţau că oamenii refuză să plătească. Acum se încearcă din nou modificarea legii.
Practic, acum centrele supravieţuiesc din banii oamenilor care câştigă bine, nu din fondurile statului. Acelaşi stat nu vede nici situaţiile prin care sunt nevoiţi să treacă pacienţii în alte cămine publice.
În acelaşi timp, costul mediu la un centru privat de îngrijire medico-socială din Capitală este de aproximativ 1600 de lei.