Expediție în zăpadă în Munţii Harghitei, cu sania trasă de câini (Video)
Nu poţi face performanţă dacă nu te antrenezi. Este şi cazul celor care participă la cursele de sănii trase de câini. Aceştia profită de zăpada din Munţii Harghitei şi ies pe trasee de câteva ori pe săptămână. Acestea au zeci de kilometri lungime şi sunt destul de complicat de parcurs.
De Redactia Observator la 25.02.2019, 17:50Nu poţi face performanţă dacă nu te antrenezi. Este şi cazul celor care participă la cursele de sănii trase de câini. Aceştia profită de zăpada din Munţii Harghitei şi ies pe trasee de câteva ori pe săptămână. Acestea au zeci de kilometri lungime şi sunt destul de complicat de parcurs.
Cu noroc şi voie bună au plecat şapte aventurieri conduşi de câinii lor. Au pornit la drum dis de dimineaţă din Harghita Băi cu un traseu prestabilit pentru care s-au pregătit serios.
Zeci de câini au fost legaţi la săniile care i-au purtat pe un parcurs de 40 de kilometri prin nămeţi şi drumuri greu accesibile.
Participant: Vrem să mergem la Harghita Mădăraşi, un traseu foarte frumos, de 40 de kilometri dus întors, nu ştim când venim înapoi, cât o să dureze. Am adus şi lanterne, suntem pregătiţi şi pentru dormitul de noapte. Anul trecut am avut o experienţă foarte faină pe traseul acesta.
Plimbarea este cu atât mai binevenită cu cât aceste echipaje merg constant şi la diverse competiţii pentru patrupezii lor. Cele mai multe animale sunt din rasa malamut de Alaska, iubitoare de zăpadă şi parcă predestinată să facă performanţă la concursurile de profil.
Echipajele fac astfel de antrenamente chiar şi de două, trei ori pe săptămână.