Furnizarea apei, restricționată în mai multe localități din județul Dolj
Compania de Apă "Oltenia" (CAO) a restricţionat, începând de vineri, furnizarea apei potabile către populaţie în mai multe localităţi din judeţul Dolj. Potrivit reprezentanţilor companiei, restricţiile se impun din cauza secetei şi a faptului că a crescut mult consumul de apă al utilizatorilor din localităţile Breasta, Cârcea, Şimnicu de Sus (satele Albeşti, Floreşti, Dudoviceşti, Jieni, Româneşti, Izvor), notează Agerpres.
De Redactia Observator la 22.07.2022, 22:25"Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi sunt luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea acestei resurse, nu numai în România, ci în toată lumea. Nici judeţul Dolj nu face excepţie, mai ales că seceta s-a instalat de o bună perioadă, fiind grav afectată pânza freatică."
"Este motivul pentru care Compania de Apă 'Oltenia' face apel la toţi utilizatorii, atât din Craiova, cât şi din celelalte localităţi ale judeţului, să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor şi a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece orice consum peste medie va fi resimţit de toţi utilizatorii branşaţi la reţeaua respectivă. Folosirea raţională a resurselor de apă este o responsabilitate comună!", informează Compania de Apă "Oltenia".
Seceta afectează funcționarea rețelei de apă
Pe lângă temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din reţelele de distribuţie a dus la scăderea debitului şi a afectat funcţionarea serviciilor în condiţii optime.
- Transportul pe Dunăre, la un pas de blocaj. Debitul fluviului a ajuns la cote alarmante: nivelul apei este cu peste...
- Seceta și facturile tot mai mari îi fac pe români să consume mai puțină apă. Care sunt sfaturile...
- Imagini apocaliptice cu efectelei secetei puternice care a lovit România. Plimbări pe un lac care în trecut avea...
"Din motive tehnice, Compania de Apă 'Oltenia' nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat la data executării reţelelor de apă. În aceste condiţii, facem apel la consumatori să utilizeze cu măsură apa din reţeaua publică. Pentru udarea grădinilor sau a spaţiilor verzi există posibilitatea forajelor proprii. În numeroase localităţi din judeţul Dolj, Compania de Apă 'Oltenia' a preluat reţele de alimentare cu apă insuficient dimensionate pentru necesarul local şi a făcut investiţii pentru a suplini aceste lipsuri. Se caută soluţii, derulăm în acest moment lucrări în multe zone din judeţ în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj, dar avem nevoie de cooperarea utilizatorilor serviciilor Companiei de Apă 'Oltenia'", mai informează reprezentanţii CAO.
În acest moment, este instituit program de furnizare a apei potabile în mai multe localităţi din judeţ: Călăraşi, Dăbuleni, Cârcea, Şimnicu de Sus şi Breasta.