Gigi Becali vrea să se opereze in SUA
Operaţia lui Gigi Becali se amână cu cel puţin nouă zile. Judecat în regim de urgenţă, magistraţii au decis să vadă mai întâi ce spun medicii legişti. Dacă poate fi operat în sistemul penitenciar şi de cât timp are nevoie pentru recuperare.
De Redactia Observator la 20.01.2014, 19:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Gigi Becali nu mai vorbeşte nici măcar în pilde. Poartă guler cervical, merge îngândurat, cu capul în pământ şi cu mâinile la spate, ca să-şi susţină coloana. E vizibil slăbit, are părul albit şi a renunţat la ţinuta elegantă.
A venit la instanţă îmbrăcat în blugi, iar haina groasă, de iarnă, nu a dat-o jos nici măcar în sala de judecată. Acolo unde, aproape 20 de minute, deţinutul Becali şi-a spus of-ul, din boxa acuzaţilor.
Hernia de disc cervicală e sursa durerii. O arată investigaţiile medicale. Practic, nervii sunt prinşi între discurile cervicale care s-au sfărâmat. În faţa judecătorului, Becali a făcut memorialul durerii.
Becali ar vrea să facă operaţia în America.
Îşi doreşte să facă operaţia ca un om liber. Promite că, apoi, se va întoarce la închisoare. A calculat că, după noul cod penal, ar mai avea puţin de executat.
Cel mai probabil asta va fi concluzia la care vor ajunge medicii legişti, spune fostul director al Institutului Naţional de Medicină Legală.
În sistemul penitenciar nu s-ar putea face o astfel de operaţie. Pe 29 ianuarie, în funcţie de expertiza medico-legală, judecătorul va avea ultimul cuvânt.