Liderul mişcării extremiste 64 de Comitate din Transilvania, față în față cu magistrații
În acest momente preşedintele mişcării extremiste 64 de Comitate din Transilvania stă de vorbă cu judecătorii. E la Curtea de Apel Bucureşti de aproape o oră. Magistraţii decid azi dacă acesta va fi sau nu arestat preventiv.
De Redactia Observator la 30.12.2015, 17:23Preşedintele mişcării extremiste 64 de Comitate din Transilvania a fost reţinut azi noapte. După percheziţiile făcute de procurorii DIICOT în locuinţa acestuia din Târgu Secuiesc, bărbatul a fost adus la Bucureşti pentru audieri. El este acuzat că i-a instigat pe membrii grupării pe care o conduce să confecţioneze dispozitive pe care să le detoneze în public. Ar fi complice cu Beke Istvan care, în urmă cu o lună, a fost arestat preventiv după ce ar fi plănuit un atentat de Ziua Naţională a României.
Bărbatul nu răspunde. E liderul grupării naţionalist-extremiste "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate" din Transilvania. Şi ar fi, spun procurorii DIICOT, complicele lui Beke Istvan.
Pe 10 octombrie, spun procurorii DIICOT, în cadrul unei şedinţe, bărbatul i-ar fi instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, de Ziua Naţională.
Bomba urma să fie pusă în acest coş de gunoi amplasat în centrul oraşului acolo unde sute de persoane au participat la parada de 1 dec. Cu ajutorul unui telefon mobil, cuplat la camerele de supraveghere ale magazinului electronic al maghiarului, individul urma să supravegheze întreaga deşfăşurarea a evenimentelor, iar la final să lase impresia că teroriştii au atacat oraşul Târgu Secuiesc.
Numai că Beke Istvan n-a mai apucat să-şi pună planul în aplicare. A fost reţinut, apoi arestat.
La trei zile după planificarea atacului, Zoltan Szocs a părăsit România, exact cum îi sfătuise şi pe colegii lui. La întoarcearea în ţară, pe 20 decembrie, a încercat să-i contacteze familia lui Beke Istvan dar şi pe ceilalţi participanţi la sedinţa din 10 octombrie. Ca să-i convingă pe toţi să declare acelaşi lucru.
Zoltan Szocs este acuzat de instigare la savârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi instigare la nerespectarea regimului materialelor explozive.
După ore bune de audieri, el a fost reţinut pentru 24 de ore.