Lista perlelor de la examenul naţional - "Împăratul vroia o fată pentru el, era batrân, dar ca să învieze vroia ceva proaspăt!"
Examenul naţional poate fi foarte amuzant. Pentru profesori. Elevii au enumerat pe foaia de examen mai multe perle şi mai puţine cunoştinţe
De Redactia Observator la 23.06.2015, 19:57Examenul naţional poate fi foarte amuzant. Pentru profesori. Elevii au enumerat pe foaia de examen mai multe perle şi mai puţine cunoştinţe
Profesorii corectori au fost surprinşi să afle că "Împăratul vroia o fată pentru el, era batrân, dar ca să învieze vroia ceva proaspăt."
Pentru unii elevi şcoala e ca jocul de loterie. Ştiu sau nu răspunsul, tot scriu ceva. Aşa că nu-i de mirare că la evaluarea naţională nu s-au întrecut în răspunsuri corecte. Ci în perle.
Lista perlelor descoperite de profesorii evaluatori de limba română e lungă. Şi e doar prima zi de corectare.
Prescurtările folosite în comunicarea virtuală şi limbajul modern le-a dat şi el bătăi de cap. Nu doar profesorilor care au corectat, ci şi elevilor.
Cu toate astea, mulţi elevi spun că subiectele au fost uşoare. Teoretic. Practic vor vedea după afişarea rezultatelor. Mâine elevii mai au de trecut un hop. Proba la matematică.