La Miercurea Ciuc, temperatura a coborât la minus 7 grade Celsius. Tot oraşul a fost acoperit cu gheaţă
Polul frigului din România nu se dezminte nici în luna octombrie. În Miercurea Ciuc, am avut azi dimineaţă cea mai scăzută temperatură a toamnei - minus 7 grade Celsius. Localnicii spun că sunt obişnuiţi cu gerul dar că nu se aşteptau ca iarna să vină atât de repede.
De Redactia Observator la 21.10.2020, 20:30- Zona judeţului Harghita este una dintre cele mai reci din ţară.
- În 2017 Miercurea Ciuc a fost campioana europeană a frigului.
Polul frigului din România nu se dezminte nici în luna octombrie. În Miercurea Ciuc, am avut azi dimineaţă cea mai scăzută temperatură a toamnei - minus 7 grade Celsius. Localnicii spun că sunt obişnuiţi cu gerul dar că nu se aşteptau ca iarna să vină atât de repede.
Zăpada nu a sosit încă în oraşul care a deţinut în 2017 şi titlul de pol al gerului în Europa, dar asta probabil pentru că a fost prea frig ca să ningă.
Lado Gabiella, tehnician meteorolog: Temperatura minimă înregistrată azi dimineaţă la staţia meteo Miercurea Ciuc a fost de minus 7,4 grade. Cea mai scăzută din acest sezon.
Căliţi, localnicii abia acum au scos hainele mai groase şi au pornit încălzirea.
Ilie Cristian, localnic: De 40 de ani de când sunt în Miercurea Ciuc rezist. Eu de regulă rezist.
Plantele au avut în schimb de suferit. Pentru multe, sezonul s-a încheiat, chiar dacă acum câteva zile au reuşit să înflorească, pentru ultima dată în acest an.
Zoltan Sandor, localnic: Florile care sunt afară nu rezistă, dar cele din seră rezistă. Minus 7 grade, faţă de acum... În anii '80, în sere şi în solar mi-au îngheţat crizantemele.
Zona judeţului Harghita este una dintre cele mai reci din ţară. În 2017 Miercurea Ciuc a fost campioana europeană a frigului. Atunci, în luna ianuarie, termometrele au ajuns până la 28 de grade celsius sub zero.