Momiţi cu împrumuturi cu dobândă mică
Atraşi de împrumuturi cu dobândă mică, zeci de persoane au plătit scump după ce au făcut credite la o firmă din Timişoara. Ca să primească banii, oamenilor li se cerea să plătească întâi 5% din valoarea creditului. Şi chiar şi nişte rate în avans. Doar că nimeni nu a primit vreodată împrumutul promis.
De Redactia Observator la 28.08.2014, 13:45Atraşi de împrumuturi cu dobândă mică, zeci de persoane au plătit scump după ce au făcut credite la o firmă din Timişoara. Ca să primească banii, oamenilor li se cerea să plătească întâi 5% din valoarea creditului. Şi chiar şi nişte rate în avans. Doar că nimeni nu a primit vreodată împrumutul promis.
Atraşi de creditele cu dobândă mică, 20 de timişoreni au intrat în jocul de tip piramidal. Printre ei şi domnul Popescu. Singura condiţie ca să intre în horă era să plătească 5% din suma pe care vroia să o împrumute, plus prima rată.
Au trecut şase luni de-atunci, timp în care omul a început să plătească rate la un credit pe care nu îl luase. Şi nu a fost singurul păcălit.
Cea mai mare sumă intrată în contul acestei firme este de 6.000 de euro fără ca omul să vadă vreun ban din împrumutul cerut.
Plângerile au început să curgă la protecţia consumatorului şi la poliţie. Când au văzut cum curg reclamaţiile, autorităţile au decis să pună sigiliul pe firmă iar angajaţii au fost trimişi acasă.
Păgubiţii susţin că angajaţii erau cei care îi duceau cu zăhărelul.
Reprezentanţii societăţii sunt bănuiţi că au înşelat mai multe persoane prin încasarea mai multor sume de bani în vederea acordării unor credite cu dobânzi avantajoase.
Sistemul de finanţare de acest gen a început în Cluj. Sute de oameni au fost păgubiţi şi acolo.