Nu toți jucătorii de la FCSB au acceptat scăderea salariului. Gigi Becali a trecut la amenințări
Gigi Becali a dezvăluit că nu toți jucătorii de la FCSB au acceptat înjumătățirea salariului în plină criză provocată de epidemia de coronavirus.
De Redactia Observator la 26.03.2020, 15:20- Gigi Becali a decis să reducă salariile la jumătate jucătorilor de la FCSB
- Nu toți jucătorii au acceptat propunerea lui Gigi Becali
Gigi Becali a dezvăluit că nu toți jucătorii de la FCSB au acceptat înjumătățirea salariului în plină criză provocată de epidemia de coronavirus.
Patronul FCSB le-a transmis celor care nu au vrut să semneze pentru înjumătățirea salariului că li se vor lua mai mulți bani.
Gigi Becali: ”Doar 5-6 au acceptat reducerea până acum”
Gigi Becali a anunțat că doar 5-6 jucători au acceptat propunerea de a avea salariul redus la jumătate. Printre cei care s-au suspus sunt și vedetele Florin Tănase și Florinel Coman.
”Da, le-am redus salariile la jumătate. Pentru următoarele șase luni, inițial am vrut pe 10 luni, dar am discutat cu ei, bine, nu cu toți, și a rămas la 6 luni. Nu au acceptat toți. Sunt vreo 5 sau 6 care au acceptat până acum: Tănase, Coman, Vînă, Popescu, Crețu... . Acum, să se mai gândească. Aș putea să-i bag și în șomaj tehnic, dar nu o să fac asta cu toți.
Cine nu acceptă la jumătate, o să le reduc mai mult din salariu, dacă nu sunt caractere o să le tai 60% din salariu. Eu fac totul conform legii. Și ei sunt cetățeni și conform legii am voie să fac asta. O să le reduc mai mult, celor care nu vor la jumătate”, a declarat Becali pentru Digi Sport.