Olimpicul la canotaj care a murit electrocutat în Maramureş, condus pe ultimul drum
"Noi am pierdut un prieten, cerul a câştigat un înger". Sunt cuvintele scrise cu alb pe o panglică neagră, de doliu, la înmormântarea lui Iulian Arba, olimpicul la canotaj care a murit electrocutat în Maramureş.
De Redactia Observator la 24.09.2015, 19:32"Noi am pierdut un prieten, cerul a câştigat un înger". Sunt cuvintele scrise cu alb pe o panglică neagră, de doliu, la înmormântarea lui Iulian Arba, olimpicul la canotaj care a murit electrocutat în Maramureş.
Tânărul de 26 de ani a fost condus, astăzi, pe ultimul drum, cu ceteră şi muzică specifică. Prietenii lui s-au îmbrăcat în haine tradiţionale şi-au urmat convoiul funerar. Iulian se mândrea că era moroşan şi-a trăit o viaţă în spiritul tradiţiilor de acolo. Mama lui, Rodica Arba, triplă campioană la canotaj, a venit de la înmormântarea surorii ei ca să-şi îngroape şi singurul copil.
Fetele au ţinut în mână lumânări albe înfăşurate în trandafiri roşii. Iar băieţii abia şi-au putut stăpâni lacrimile. Alaiul a stat în fruntea convoiului. Iulian era îndrăgostit de tradiţiile din Maramureş. În luna februarie, la nunta unui prieten, a fost în linia întâi. Flutura mândru un steag, în spatele mirilor.
Tânărul canotor visa să fie şi el mire. Cea care urma să-i fie mireasă a suportat cu greu despărţirea. Lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Iulian, a îmbrăţişat-o pe mama lui. Tripla campioană olimpică Rodica Arba s-a întors din Neamţ, unde abia şi-a înmormântat sora.
Înainte de petrecere, însă, Iulian a vrut un moment de relaxare, la pescuit. Pe pod, la 200 de metri de casă, a atins cu undiţa firele de înaltă tensiune şi s-a electrocutat. Inima lui a cedat până să ajungă medicii. Iulian Arba a făcut canotaj de performanţă şi a activat şapte ani la clubul Steaua din Bucureşti.