Un primar din Gorj le-a pus gând rău celor asistați social: "Omul bolnav n-are legătură aşa aproape cu băutura"
Un primar din Gorj le-a pus gând rău celor care primesc ajutoare sociale fără să le merite! Supărat că aproape toți asistații i-au adus adeverințe medicale care să-i scutească de muncă, edilul vrea să facă verificări demne de un detectiv.
De Redactia Observator la 14.02.2020, 17:35- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un primar din Gorj le-a pus gând rău celor care primesc ajutoare sociale fără să le merite! Supărat că aproape toți asistații i-au adus adeverințe medicale care să-i scutească de muncă, edilul vrea să facă verificări demne de un detectiv. Promite să analizeze fiecare dosar și să-i lase fără ajutorul social pe cei care doar se dau bolnavi ca să nu muncească, dar îi vede în fiecare zi prin barurile din sat.
Domnul Ilie este pe lista beneficiarilor de ajutor social din anul 2005. A muncit până acum doi ani, când s-a îmbolnăvit.
Ilie, beneficiar ajutor social - Eu sunt la ajutorul social, dar sunt bolnav. Sunt în Dobriţa , am scutire medicală. Nu pot să muncesc. Am fost la prestaţie. În continuu, lună de lună. Acum nu se mai poate.
Printre cei care au probleme reale de sănătate s-ar număra şi bolnavi închipuiţi, este suspiciunea primarului. Ar fi vorba despre 20 de persoane, care au adus adeverinţe medicale ca să-i scutească de muncă au adus beneficiarii până acum. Asta înseamnă jumătate din numărul asistaţilor din comună.
Nicolae Fota, primarul comunei Stoina - Nu am nimic cu ei. Să stea, dar să facă şi ei măcar puţinul acela pe care trebuie să-l facă.
Supărat că nu mai are cu cine face curăţenie prin comună, edilul vrea să facă propriile investigaţii. Va lua la verificat fiecare dosar în parte, ca să vadă ce boli îi împiedică pe asistaţi să muncească.
Nicolae Fota, primarul comunei Stoina - Nu-i văd decât lipiţi pe lângă bufet şi aşa mai departe. Nu sunt chiar bolnavi aşa. Omul bolnav cred că n-are legătură aşa aproape cu băutura. Majoritatea din aştia bolnavi le au. Nu ştiu cum pot să le dea certificatele aşa uşor.
Barurile din sat, care stau ca un ciorchine în centrul comunei, se animă în fiecare dimineaţă cu cei care primesc ajutoarele sociale. Îşi tratează boala cu un ţoi de pălincă sau un coniac, spune, mai în glumă, mai în serios primarul.
Lipsa celor care să muncească în folosul comunităţii se simte la tot pasul. Chiar în centru localităţii, străzile şi şanţurile sunt sufocate de gunoaie.
În comuna Stoina mai trăiesc puţin sub trei mii de oameni. Acolo, ajutorul social porneşte de la 140 de lei şi ajunge la 520 de lei pentru familiile cu copii.