Rezultatele simulării la evaluarea națională arată o realitate tristă. Elevii fără internet nu au luat note de trecere
Rezultatele de la simularea examenului de evaluare naţională. Partea bună e că procentul de promovabilitate a fost mai mare decat cel de anul trecut.
De Clara Mihociu la 20.04.2021, 13:30Dar partea deloc bună este că şcoala online a făcut diferenţa între elevii de la oraş şi cei din mediul rural. Pe scurt cei din zonele care nu au acoperire la internet, nu au obţinut note de trecere sau nici măcar nu s-au prezentat la examen.
Doar la nivelul judeţului Iaşi, dacă e să facem un calcul simplu, observăm că între notele celor de la oraş şi celor de la ţară vorbim despre o rată de promovabilitate de 40%, adică dacă în oraş elevii care au participat la simulările de la română şi matematică pentru examenele de Evaluare Naţională au obţinut note peste 5, într-un procent de 83%, în mediul rural, la sate şi comune, acest procent este de doar 43%, o diferenţă extrem de mare.
Adevăratele probleme
De altfel, se spunea că la nivel naţional vorbim de o rată de promovabilitate destul de mare faţă de anii anteriori la simulări, de peste 65%, dar în momentul în care se face media între rural şi urban este această cifră. Însă copiii de la ţară nu au reuşit să intre la orele online. Ne spuneau profesorii, dar şi părinţii, inclusiv elevii, că deşi au primit dispozitive, nu au avut semnal. Rămâne de văzut cum vor arăta examenele în vară, când elevii vor da Evaluarea Naţională propriu-zisă.