Mii de români continuă să intre în țară, prin Vama Nădlac 1, unde timpii de așteptare se mențin ridicați
Când Vela apare, haosul dispare. Pentru scurt timp, aseară, lucrurile păreau să intre pe făgaş normal la graniţa de vest a României. Dar minunile nu ţin mult.
De Iulia Dumitrașcu la 20.05.2020, 20:40- Peste 4.000 de români au intrat în țară, prin Vama Nădlac 1, în 24 de ore.
- Autoritățile au deschis încă trei puncte de frontieră.
Pentru a cincea zi consecutiv, oamenii au stat ore în şir la cozi kilometrice la Vama Nădlac. Revoltaţi, au claxonat continuu şi au cantat imnul naţional.
Frontiera Nădlac I. Graniţa unde nervii depăşesc constant răbdarea.
Este a cincea zi în care copii, bătrâni, tinere însărcinate şi şoferi cu zeci de ore de condus aşteaptă să termine lungul drum spre casă.
Se claxonează în continuu. Este modalitatea prin care oamenii îşi arată nemulţumirea. Cei mai mulţi dintre ei sunt în această coadă de mai bine de zece ore.
Şapte benzi au funcţionat la capacitate maximă şi au mai fost deschise zece staţii mobile pentru ca timpul de aşteptare să se diminueze. Controalele pentru prevenirea răspândirii coronavirusului au îngreunat însă trecerea.
În doar 24 de ore, peste 4000 de oameni au intrat în ţară pe la Vama Nădlac 1.
Un tânăr care a ales să treacă frontiera pe jos a reuşit să-şi păstreze cumpătul făcând haz de necaz: "Am şi căţelul şi nevasta şi tot. Ăsta ştie numai italiană şi chineză".
După vizita la Budapesta, ministrul de Interne Marcel Vela promitea o soluţie pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să treacă pe jos graniţa.
Aseară, când a ajuns în vamă, însă, traficul era considerabil redus. În Ungaria, tranzitul este permis în continuare doar într-un anumit interval orar.
Marcel Vela, ministrul de Interne: Tranzitul se face între ora 21 şi ora 13. Partea maghiară va fi de acord pentru microbuze şi autocare să facă un traseu special, care va merge 24 din 24 de ore.
De astăzi, oficial, s-au mai deschis trei vămi. La Cenad, Valea lui Mihai şi Urziceni. În total, acum sunt nouă puncte de intrare în ţară. Doar că aglomeraţie este şi la ieşire.
La Nădlac 2, pe site-ul poliţiei de frontieră, întreaga zi, timpul de aşteptare afişat a fost de zece minute. În realitate, însă, "stau de trei ore pe banda asta. Cel puţin de când am intrat în terminal, am o oră de când stau".