Antena LIVE

Curs valutar

Seamănă ca două picături de apă. Mamă şi fiică, una 45, cealaltă 18, studente la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea

Irina Corozel (44 ani) este din Vaslui şi în această vară a fost admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica ei, Bianca, ambele cu medii de peste 9.00.

De la 26.08.2016, 12:32
WhatsApp

Irina Corozel (44 ani) este din Vaslui şi în această vară a fost admisă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica ei, Bianca, ambele cu medii de peste 9.00.

La aproape 45 de ani (pe care îi va împlini luna viitoare), vasluianca Irina Corozel oferă o lecţie despre ambiţie, curaj şi devotament. După 26 de ani de la absolvirea liceului, Irina a susţinut în această vară admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica sa, care a terminat liceul în luna iunie.

Nici vârsta şi nici concurenţa de şapte candidaţi pe un loc nu au descurajat-o. Cu o voinţă ieşită din comună, Irina a reuşit să se mobilizeze, dar şi să o încurajeze pe fiica sa, care studiase în Franţa, iar în ultimul an de liceu a avut de recuperate multă materie şcolară, şi să fie admisă la buget, printre primii 20 de candidaţi, cu media 9.48.

Bianca a fost admisă tot pe un loc la buget, cu media 9.10, astfel că din octombrie va fi colegă de facultate cu mama sa. Irina Corozel a reuşit să îi întreacă pe mai tinerii contracandidaţi, fără meditaţii, studiind de una singură.

Ideea admiterii la Facultatea de Medicină a încolţit în mintea Irinei în toamna anului trecut, când fiica ei, elevă în ultimul an la Liceul ”Mihai Kogălniceanu” din Vaslui, a anunţat-o că doreşte să dea admiterea la Medicină. Fost asistent medical, vreme de 15 ani, Irina a lucrat în două dintre cele mai dure specializări: terapie intensivă şi medicină legală. Pe lângă studiul intens, consideră că şi experienţa profesională a ajutat-o la admitere.

“Prin prisma faptului că Bianca a ales Medicina şi că experienţa mea a ajutat-o să înveţe mai uşor termenii medicali, cu care nu se confruntase până atunci, visul meu de a deveni medic a prins din nou viaţă, odată cu al ei. Bianca a avut un an foarte dificil, s-a axat mult pe bacalaureat, dar în paralel a învăţat biologia, fără meditator”, a declarat Irina Corozel pentru ”Adevărul”.

Irina şi Bianca au optat pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, după ce au studiat toate ofertele din ţară. Era singura facultate de medicină care nu avea chimia printre disciplinele de concurs. Bianca a studiat primii trei ani de liceu în Franţa, iar chimia nu s-a aflat printre disciplinele din curricula şcolară. Soţul Irinei Corozel, Radu, poliţist de profesie, este, din 2014 ataşat al Ministerului Afacerilor Interne pe lângă Ambasada României de la Ottawa (Canada), anterior fiind ataşat la Ambasada României de la Paris. În 2011, soţia şi fiica l-au urmat la Paris, ulterior, în 2014, fiica a revenit în România, la Vaslui.

Irina mărturiseşte a fost o perioadă grea în care a trebuit să se împartă între Canada şi Vaslui. ”Având în vedere că, în Canada, sistemul de învăţământ era diferit de cel din Europa, am decis împreună cu ea, în consiliu de familie, că cel mai bine ar fi să se pregătească pentru bacalaureat şi facultate în România. În scurtele mele deplasări în ţară, am învăţat împreună şi am dezvoltat un sistem practic şi logic de a învăţa, bazat pe cunoştinţele mele concrete”, explică mama-studentă.

sursa: adevarul.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social admitere facultate mama fiica studente
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024