Secretul coacăzelor negre, dezvăluit de un fermier din Harghita
Răbdare, migală şi socializare. Mai mulţi seniori din Harghita au găsit un mod sănătos să se relaxeze: la cules de coacăze negre. Merg pe plantaţia unui agronom pentru a socializa, dar şi pentru a-şi rotunji veniturile.
De Redactia Observator la 26.07.2020, 00:34- Ferma e la Bărzava.
- Agronomul a lucrat 20 de ani în cercetare.
La câţiva kilometri de Miercurea Ciuc, pe o plantaţie din Bărzava, oamenii sunt invitaţi să se relaxeze la cules de coacăze. Iniţiativa a venit din partea unui agronom din judeţ.
Torok Jeno, proprietar: Pentru mine ceva afinitate vine pentru că sunt din judeţul Mureş, tatăl meu a fost viticultor şi mie îmi plăcea cel mai mult viticultura. Zilnic vin aici după muncă de birou, aici mă relazez.
Pentru seniori, activitatea este una liniştitoare, care le oferă şi doza de mişcare fizică necesară fiecărei zile. În plus, îşi rotunjesc şi veniturile.
Pe lângă toate acestea, vârstnicii au un pretext numai bun pentru socializare. Proprietarul parcelei speră să dezvolte, alături de voluntari, noi plantaţii bio.
Torok Jeno, proprietar: Conţine vitamina C patru ori mai mult decât citricele şi lumea nu prea ştie. Se pot folosi şi mugurii şi frunza.Am lucrat 20 de ani în cercetare, totdeauna mi-a plăcut să fac ceva interesant, mai ieşit din comun, aşa este şi muştarul şi coacăzul şi poate mai urmează ceva.