Tânăr paralizat de "Zombie" filmat la Timişoara, în zona Complexului Studenţesc (Video)
Imagini cu încă un tânăr paralizat de drogul Zombie au fost filmate pe o stradă din Timişoara, în apropiere de Complexul Studentesc. Băiatul a rămas paralizat în poziţia aplecat, la fel ca celelalte persoane surprinse în ipostaze similare, în mai multe oraşe din ţară.
De Cristian Ionescu la 14.03.2019, 10:00Imagini cu încă un tânăr paralizat de drogul Zombie au fost filmate pe o stradă din Timişoara, în apropiere de Complexul Studentesc.
Băiatul a rămas paralizat în poziţia aplecat, la fel ca celelalte persoane surprinse în ipostaze similare, în mai multe oraşe din ţară, după ce au consumat substanţe toxice.
"Zombie" filmat pe stradă, la Timişoara
Zona din apropierea Complexului Studentesc din Timişoara a fost scena unui eveniment straniu, un tânăr fiind găsit blocat în poziţia aplecat, în dreptul unei porţi, pe stradă.
Un trecător a filmat momentul şi a trimis înregistrarea către presă.
Zeci de alte cazuri similare au fost filmate şi în alte oraşe, de locuitori, acest drog Zombie ameninţând să devină un fenomen în multe comunităţi.
Drogul, un halucinogen puternic, ar avea in compoziţie mai multe substanţe chimice specifice pentru combaterea dăunătorilor, spun specialistii, citaţi de opiniatimisoarei.ro.
Drogul Zombie paralizează parţial sau complet consumatorul, pentru o anumită perioadă de timp.