Antena LIVE

Curs valutar

ULTIMA ORĂ! S-a stabilit când îşi primeşte legea graţierii votul final în plenul Senatului

Proiectul de lege al graţierii, finalizat joi de Comisia juridică, urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

De la 04.05.2017, 14:48
WhatsApp

Proiectul de lege al graţierii, finalizat joi de Comisia juridică, urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

”Din punctul meu de vedere, şi fiind vorba şi despre o lege organică, este obligatoriu ca proiectul de lege să intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil să lăsăm după atâta timp să treacă prin adoptare tacită, mai ales că am obţinut şi prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile”, a declarat Şerban Nicolae la finalul şedinţei Comisiei juridice de joi.

Senatorii jurişti au stabilit să centralizeze până cel târziu vineri toate modificările aduse proiectului de lege a graţierii şi să le trimită Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru eventuale observaţii, urmând ca aceste instituţii să transmită punctele de vedere până luni, înaintea şedinţie Comisiei juridice în care va fi dat votul pe raportul care urmează să intre, în aceeaşi zi, în plenul Senatului.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Marţea trecută, în prima şedinţă dedicată dezbaterii pe fond a proiectului legii graţierii, Comisia juridică a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani.

De asemenea, senatorii jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani. ”Se graţiază… în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.

Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al graţierii a fost cel potrivit căruia femeilor însărcinate şi întreţinătorilor de copii de până în 14 ani li se înjumătăţeşte pedeapsa cu închisoarea, senatorii jurişti respingând amendamentul lui Traian Băsescu de graţiere şi a femeilor condamnate pentru corupţie.

Potrivit amendamentului, ”se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost făcută de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL).

De asemenea, în Comisia juridică a Senatului au fost adoptate alte două amendamente prin care se prevede că pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani se graţiază în întregime, iar ale celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc.

”Se graţiază în parte cu 1/2 pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, se arată într-un amendament adoptat marţi de senatorii jurişti la proiectul de lege al graţierii.

Celălalt amendament vizează persoanele care au împlinit 70 de ani. ”Se graţiază în întregime pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani”, se arată în amendamentul adoptat de senatorii jurişti.

Nu în ultimul rând, Comisia juridică a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despăgubirilor în vederea graţierii, neachitarea cu "rea credinţă" ducând la revocarea clemenţei.

"Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea în termen de 2 ani de la data aplicării actului de graţiere a obligaţiilor civile şi a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă", se arată în noua formulă a textului.

Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.

După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate.

Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politic lege gratiere vot final plen senat parlament
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024