Planorul dispărut în urmă cu patru zile ar putea fi prăbuşit în Munţii Baiului
Au loc căutări disperate în Munţii Baiului, acolo unde sunt mai multe indicii că joi s-ar fi prăbuşit planorul dispărut cu tot cu pilot. Cei trei copii şi sora pilotului Mircea Crăciun s-au alăturat şi ei echipajelor de salvare
De Redactia Observator la 10.08.2015, 16:46Au loc căutări disperate în Munţii Baiului, acolo unde sunt mai multe indicii că joi s-ar fi prăbuşit planorul dispărut cu tot cu pilot. Cei trei copii şi sora pilotului Mircea Crăciun s-au alăturat şi ei echipajelor de salvare
Noile indicii duc către o zonă unde pădurea este extrem de deasă. Astfel că, dacă planorul a ajuns la sol, este imposibil de văzut din elicopter. Singurele şanse sunt căutările la pas prin pădure iar localnicii au pornit deja să-l caute pe pilot.
Echipele de căutare de la sol au scotocit pădurea, coordonate de sus, din elicoptere. Privit din aer, e ca şi cum ai căuta un ac în carul cu fân.
Cei trei copii dar şi sora pilotului dispărut au însoţit echipele de căutare, la pas, prin râpe şi văi abrupte, fără să obosească. Sunt convinşi că, dacă ar mai fi în viaţă, a făcut un foc, să semnalizeze locul unde e.
În tot acest timp, salvamontiştii şi jandarmii căutau locul unde un parapatist ar fi văzut aseară câteva obiecte albe ce păreau a fi bucăţi dintr-un planor. Şi un localnic l-a văzut îndreptându-se spre acea zonă.
Ca şi la căutările avionului prăbuşit în Apuseni, echipajelor de căutare li s-au alăturat câţiva pădurari.
Azi, căutările au fost extinse în judeţele Harghita, Covasna şi Bacău. 1.350 de oameni, 11 aeronave şi două drone participă. Pilotul Mircea Crăciun este unul dintre cei mai buni din ţară. Plănuia să intre în cartea recordurilor cu 1.000 de kilometri de zbor liber.