Cel mai aglomerat weekend pe litoral. 100.000 de turiști se bucură de soare
Este cel mai aglomerat sfârşit de săptămână, de până acum, pe litoral. Gradul de ocupare a depăşit 90 la sută, iar numărul estimat al turiştilor este în acest moment de o sută de mii!
De Redactia Observator la 11.07.2020, 18:24Vorbim despre cei cazaţi în hoteluri, pensiuni, dar şi în apartamente sau în locuințe private. În consecinţă, plajele sunt arhipline. Dornici să profite de vremea caldă şi de soare, mulţi nu au părăsit şezlongurile nici la orele prânzului deşi soarele arde periculos de tare.