Nomofobie, dependența de telefonul mobil, "boala" omului modern
Sunt peste trei miliarde de oameni pe întreg mapamondul care folosesc smartphone-uri. Și cu toţii trebuie să recunoaştem că ne e greu să ne despărţim de telefon pentru mult timp, mai ales când ne e necesar şi la serviciu, dar şi în timpul liber. Dar poate ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ridicăm mobilul de pe masă.
De Redactia Observator la 27.02.2020, 14:30Sunt peste trei miliarde de oameni pe întreg mapamondul care folosesc smartphone-uri. Și cu toţii trebuie să recunoaştem că ne e greu să ne despărţim de telefon pentru mult timp, mai ales când ne e necesar şi la serviciu, dar şi în timpul liber. Dar poate ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ridicăm mobilul de pe masă.
Utilizarea lui excesivă poate schimba mărimea şi forma materiei cenuşii. Adică a neuronilor, iar asta înseamnă pe scurt, scăderea IQ-ului. Creierul devine tot mai leneş, iar de aici apar şi alte probleme. Cum ar fi cele legate de memorie, de vorbit, de controlul emoţiilor sau de modul în care ne manifestăm.
Sunt efecte la fel de grave ca cele produse de alte dependenţe, cum ar fi cea de droguri, mai spun oamenii de ştiinţă germani. Este un studiu prin care vrem să tragem un semnal de alarmă, mai ales că mulţi dintre noi de abia dacă ne putem dezlipi ochii din ecrane. Iar asta poartă şi un nume: nomofobie, boala omului modern, adică anxietatea pe care o simţim când nu avem dispozitivul mobil la îndemână.
Să vedem acum şi cât de ataşaţi sunt românii de telefoane? Peste jumătate îl ţin undeva aproape de ei chiar şi 13 ore pe zi. Şi cam tot atâţia îl verifică obsesiv de zeci sau chiar de sute de ori zilnic. Aşa că e momentul să mai reducem din timpul pe care i-l alocăm.
Încercaţi, de pildă, să îl lăsaţi deoparte în timpul meselor, să nu îl folosiţi deloc pentru o perioadă limitată de timp ori să încercaţi să faceţi doar ce e strict necesar- preluarea apelurilor şi trimiterea mesajelor.