Staţiunea cu cea mai sărată apă din România. Se spune că ar vindeca aproape orice afecţiune
Este vară, este vacanţă, iar canicula din ultimele zile ne trimite pe cărări de munte, sau la malul apelor. La Ocna Şugatag, turiştii au parte şi de munţi şi de apă. Aflată la poalele Munţilor Gutâi, staţiunea îşi îmbie vizitatorii cu proprietăţile miraculoase ale celor mai sărate ape din România.
De Redactia Observator la 20.07.2022, 18:10în staţiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag, locul unde găsim cea mai sărată apă din România şi o zonă care atrage an de an mii de turişti.
Turist: Apa este foarte bună. Noi pentru asta venim, pentru apă.
Turist: An de an venim. Pentru o săptămână, pentru 5 zile, acuma suntem un grup şi din Bucureşti, şi din Constanţa, de peste tot.
Localitatea, renumită pentru apele sale minerale
Turiştii vin aici pentru a se bucura de proprietăţile apei despre care se spune că ar vindeca aproape orice afecţiune.
Diana Petrean, asistentă medicală: Merge foarte bine pe reumatisme. Chiar şi post AVC, dar cu prescripţia doctorului. Merg foarte bine chiar şi la persoanele care au artroplastie de şold, tendinite, bursite.
Localitatea prezentă în documente încă din 1360 şi renumită pentru apele sale minerale a început să fie căutată în anii '50.
Ioan Onea, primar Ocna Șugatag: Datorită infiltraţiilor de apă în minele de sare şi imposibilităţi din punct de vedere tehnologic de a evacua această apă s-a renunţat la exploatarea sării. Renunţându- se la galeriile de mină, la mină, ele s-au umplut în timp cu apă şi s-au prăbuşit. Prăbuşindu-se galeriile, s-au format lacurile saline pe care le avem în Ocna Şugatag.
Perla staţiunii, Lacul Gavril, este cel mai mare lac antroposalin din România.
Ancuța Hotea, administrator lac: Cel mai diferit şi unicat este faptul că lacul păstrează un strat de apă dulce pe deasupra iar în el trăiesc peşti şi este.căutat de pescari.
Înainte de pandemie, anual, 50.000 de turiști ajungeau în Ocna Şugatag. Cei care ajung în zonă pot explora, în apropiere, 7 arii protejate. În Sat Sugatag, pot fi vizitate o veche moară pe apă, construită în 1869, două vâltori si o pălincie.