Ciclonul polar a ajuns în România şi a adus ninsori în Capitală. Zonele care vor fi acoperite de zăpadă joi şi vineri
Ciclonul polar care a închis drumuri şi aeroporturi în vestul Europe, a ajuns în România! De la prânz, ninge neîncetat în Capitală, dar şi în mai multe judeţe ale ţării. Pentru patru judeţe a fost emis cod galben de polei. În Suceava, ceaţa densă a paralizat traficul aerian. Mai multe avioane au fost redirecţionate spre Bucureşti sau Iaşi.
De Redactia Observator la 07.12.2023, 19:39În doar câteva ore, Capitala a trecut brusc de la toamnă la iarnă. Ploaia torenţială de dimineaţă s a transformat la amiază în ninsoare. Pentru prima dată în acest sezon, străzile au fost acoperite de un stat de câţiva centimetri de zăpadă.
Ana Grigore, reporter Observator: Este ora 12:00 iar în Capitală ninge cu fulgi mari de nea. Stratul de zăpadă s-a asternut în doar câteva minute iar de astfel de precipitaţii, sub forma de lapoviţă si ninsoare vom avea parte până mâine, la ora 8 dimineaţa, anunţă meteorologii. După vremea de afară, pare că suntem undeva într-o staţiune, la munte. Ei bine, suntem în Capitală. A început să ningă undeva în jurul prânzului. Acum, este ora 14:00, şi după cum puteţi observa, stratul de zăpadă deja s-a aşternut şi măsoară deja câţiva centimetri.
În trafic, încă de la primii fulgi au apărut ambuteiajele
În trafic, încă de la primii fulgi au apărut ambuteiajele. Autorităţile atrag atenţia şoferilor să abă grijă unde lasă maşina, arborii bătrâni încărcaţi de zăpadă s-ar putea rupe. Valul de frig prinde mii de bucureşteni fără apă caldă şi căldură, după o avarie la o magistrală.
- Vremea de mâine 8 decembrie. Vor fi precipitații mixte, iar în unele zone se va depune polei. Maximele se vor...
- Ploi, lapoviță, ninsori și depuneri de polei în patru județe. Cod galben de vreme severă în Brăila,...
- Iarna adevărată pune stăpânire treptat pe întreaga țară. Când ajunge ninsoarea și în București
Femeie: Suntem taxaţi pentru apa caldă, dar de fapt curge apă rece. Caloriferele au fost reci cam două săptămâni, cu o întrerupere de o săptămână iar după aceea iar s-au intrerupt.
În Buzău, viscolul le-a creat probleme şoferilor.
Șofer: Se trece mai greu, dacă nu eşti atent s-ar putea să ajungi şi în şanţ.
Patru judeţe, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, sunt sub cod galben de polei.
În oraşul Suceava, din cauza gheţuşului de pe şosea, un şofer turc a ieşit cu camionul în decor. Timp de câteva ore traficul rutier a fost blocat pe centură. Încă de noaptea trecută, pe mai multe şoselea, drumarii au intervenit cu material antiderapant.
Probleme au fost şi pe Aeroportul Suceava. De ieri dimineaţă, ceaţa densă ţine toate avioane la sol. Cele care trebuiau să aterizeze au fost redirecţionate spre Bucureşti sau Iaşi.
Denis a venit la Suceava din Neamţ. Trebuia să ajungă de ieri la muncă în Italia. Însă cursa a fost anulată.
Denis Vârgă: N-ar fi ajuns aeronava din cauza ceţii. În schimb, azi-dimineaţă, am primit un mesaj pe telefon, pe la ora 02:00 dimineaţa, că ar trebui să avem un alt zbor la 10:00 dimineaţa. De la ora 10:00, ne a spus că avem zbor la ora 12:00.
În aceeași situație sunt sute de pasageri care asteaptă reluare curselor, dar totul depinde de condițiile meteo. Pe DN1, în Buşteni, traficul rutier a fost blocat zeci de minute după ce un copac a căzut pe şosea din cauza vântului puternic.
Vremea capricioasă a schimbat decorul şi la mare
Andreea Filip, reporter Observator: Ploile puternice din ultima perioadă au inundat şi o plajă din Constanţa. Aici s-a format un adevărat pârâu, lung de mai bine de 200 de metri.
În mijlocul peisajului dezolant, cu o barcă pe jumătate îngropată în nisip şi posturi de salvamari trântite la pământ, păsările şi-au găsit refugiu pe lacul artificial.
Adrian Bîlbă, doctor în științe: Anotimpul rece la noi e umed, nu mai este un anotimp rece, e un anotimp ploios. Şi în consecinţă se formează astfel de bălţi. Există premizele ca aceste zone extinse prin însipare să poată constitui resurse pentru împădurire. Adică, se pot depune mici pâlcuri de vegetaţie arboricolă care să constituie o arborizare a plajei şi un aspect mai frumos.
Schimbarea bruscă a vremii este cauzată de un ciclon periculos venit din vestul Europei, care a făcut prăpăd în Germania şi Marea Britanie. Alimentat cu umiditate din sud şi aer polar din nord, va aduce lapoviţă şi ninsoare şi în orele următoare.
Oana Păduraru, meteorolog ANM: Ne aşteptăm să ningă şi în sudul şi sud-estul teritoriului. Ninsorile, totuşi, vor slăbi treptat în intensitate. Şi mă refer în special la zona Capitalei.
De Crăciun însă nu vom avea același peisaj. De săptămâna viitoare temperaturile vor urca iar la 10 grade Celsius. Tendinţa se menţine şi în perioada sărbătorilor de iarnă. În Capitală, nu a mai nins în prima zi de Crăciun de 20 de ani.